S-au schimbat din nou scenariile în unitățile de învățământ cărășene

Evoluția cazurilor de coronavirus din Caraș-Severin și schimbarea incidențelor din localități modifică și modul de desfășurare a cursurilor în unitățile de învățământ. Potrivit situației din această săptămână, a crescut din nou numărul școlilor care și-au redeschis porțile pentru toți elevii.

Conform celei mai recente raportări, care dictează și felul în care se desfășoară din această săptămână cursurile în școlile cărășene, doar 10 unități de învățământ din județ se mai află în scenariul roșu, ceea ce înseamnă că participă fizic la ore doar preșcolarii și elevii din clasele I-IV. În această situație se află Școala Gimnazială „Gheorghe Frățilă” și Grădinița cu Program Normal din Glimboca, Școala Gimnazială și Grădinița cu Program Normal Goruia, Școala Gimnazială „Mihai Novac” din Sasca Montană, Grădinița cu Program Normal Potoc, Școala Primară Potoc, Grădinița cu Program Normal Sasca Montană, Grădinița cu Program Normal Slatina Nera și Școala Primară Slatina Nera.

87 de unități de învățământ din Caraș-Severin sunt în scenariul galben. Asta înseamnă că merg la ore preșcolarii, elevii din ciclul primar și cei din clasele terminale.

În scenariul verde creșterea numărului de școli și grădinițe este îmbucurătoare: în 312 unități de învățământ toți copiii participă fizic la ore.

Din cauza cazurilor de coronavirus, orele sunt suspendate în prezent în 3 clase: clasa a IV-a de la Școala Gimnazială „Mihai Peia” din Reșița, unde s-a îmbolnăvit un cadru didactic, iar măsura se aplică până în 1 martie, clasa a VIII-a de la Colegiul Național „Diaconovici Tietz” unde 3 elevi s-au îmbolnăvit și clasa a III-a B de la Colegiul Național „Mircea Eliade”, unde a fost depistat pozitiv un cadru didactic, în cele două unități cursurile fiind suspendate până în 8 martie.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/