S-au antrenat pentru debutul în Europa! CSM Lugoj a avut viață grea la Târgoviște

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Voleibalistele de la CSM Lugoj au suferit o nouă înfrângere, după un meci foarte disputat, dar adjudecat cu 3-1 de gazdele de la CSM Târgoviște. Două seturi ale partidei s-au prelungit, astfel că putem spune că bănățencele s-au antrenat pentru debutul în cupele europene, care va avea loc la începutul lunii decembrie.

Primul set a revenit formației din Târgoviște, la scorul de 29-17. Și al doilea set a avut nevoie de prelungiri,, dar s0a terminat în favoarea lugojencelor, la scorul de 30-28. Cu situația egalată la seturi, dâmbovițencele au luat următoarele seturi, la scorul de 25-20. Astfel, în perioada în care joacă cu echipele mai tari din campionat, CSM Lugoj s-a ales din nou fără puncte. Cele mai multe puncte pentru formația oaspete le-au dat cele două strine, Nina Kocic, 19, și Tamara Ignjic, 18. Cu 13 puncte, Lugojul este acum pe locul 6 în campionat.

Săptămâna aceasta, Lugojul nu are meci în campionat, din cauza numărului impar de formații din A1. Voleibalistele vor juca însă miercuri, 4 decembrie, manșa-tur din optimile Cupei Challenge, unde dau piept cu Dukla Liberec, echipă din Cehia. Returul se va juca peste o săptămână.

untitled design set 970x90 px

 

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/