S-a terminat cu şmecheria! Împărați, seniori feudali şi primari penali, de mână în puşcărie!

Penitenciarul Popa Şapcă din Timişoara se umple încet, dar sigur de foşti primari, şefi de instituţii publice şi infractori cu mănuşi albe care şi-au făcut de cap în Caraş-Severin!

În ziua în care Adrian Chebuţiu şi Adrian Preda, foştii manageri ai UCM Reşiţa, au fost arestaţi preventiv pentru a treia oară, de data aceasta într-un dosar instrumentat de procurorii de la Combaterea Crimei Organizate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a condamnat definitiv la închisoare pe fostul şef APIA Caraş-Severin, Romică Anculia, şi ex-primarii din Oţelu Roşu şi Socol, Iancu Simion Simi şi Valentin Ghiţă.

Instanţa supremă a admis recursurile declarate de inculpaţi, după ce ei fuseseră condamnaţi de Tribunalul Arad şi, mai apoi, de Curtea de Apel Timişoara, dar sentinţa definitivă nu s-a schimbat prea mult. Pentru „Împăratul Văii Bistrei” a fost chiar mai aspră. Anculia a fost condamnat definiv pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită, trafic de influenţă, instigare la săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, la şase ani de închisoare cu executare în regim de detenţie. Cei doi foşti edili-şefi au fost condamnaţi pentru luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. Ghiţă va petrece patru ani după gratii. În cazul lui Iancu Simion Simi, pedeapsa i-a fost majorată de la doi ani, cât îi dăduse Curtea de Apel Timişoara, la trei ani! Cei doi foști primari sunt aşteptaţi să se prezinte de bunăvoie la vreo secţie de poliţie de unde vor ajunge în arestul IPJ şi, mai apoi, în penitenciar,unde Anculia se odihnește încă din toamna lui 2014, sau vor fi ridicaţi de acasă de către oamenii legii în baza mandatului de executare a pedepsei.

CITEŞTE ŞI: Voturile cumpărate cu bani fraudați îi bagă în puşcărie pe jupânii județului!

Comments

  1. RESITEAN says:

    Dani Stanciu, ce fel de ziarist esti? Care “cei trei sunt asteptati sa se predea”? De fapt, sunt doi pentru ca Romica Anculia deja isi executa pedeapsa din toamna anului trecut. Asadar, unde sa se predea cei trei, la voi, la ziar?

  2. Radivoj Milenovici says:

    Dupa aceste doua javre de banditi(primarii din Clisura Dunarii , Omer si Vali) urmeaza directia spre bulau si nevestele lor hoate , iar cu timpul poate le urmaresc calea si copiii lor , Doamne ajuta .

  3. Vanesa says:

    PTR DANI STANCIU !!!! Smecheria ABIA ACUM INCEPE !!! Pregateste-te ! 🙂

  4. lupu says:

    Bai Stânciule ești un frustrat, un mare prost și un zero ca ziarist

  5. Dani Stanciu says:

    Multumesc pentru observatie. Uitasem de condamanrea din toamna trecuta.

  6. alexandru nemoianu says:

    Este admirabil ca Expressdebanat prezinta cazurile acestor hoti si modul in care sunt,pana la urma,pedepsiti.Daca nu alta va fi un avertisment pentru “amatori”(si din pacate,nu sunt putini).Dar ma gandesc ca intre cei intemnitati ar trebui sa se numere si Pavel Verindean,fostul “primare” mitarnic din Prigor.Acel individ inca mai bantuie acolo liber si proferand amenintari.Rapid ar trebui pus dupa gratii.

  7. Vanesa says:

    Altfel de smecherie,desteptule !

  8. ramona says:

    DEGEABA SUNT ARESTATI TOTI DACA NU LE CONFISCA AVERILE!!!

  9. Matei DONEA says:

    Dragut… de cand cenzurati mesajele ce nu va convin ?
    Inchideti comentariile, si asa vorbesc numai postaci.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/