S-a redeschis circulația la Dunăre. Cantitate record de pietre înlăturate de pe șosea!

Autoritățile s-au dovedit incapabile de a rezolva până acum problema legată de restricțiile de circulație pe DN 57. În această săptămână, problema s-a rezolvat, însă doar pe jumătate.

Tronsonul respectiv de drum este mai mult închis de-a lungul unui an de zile din cauza alunecărilor de teren. Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara anunţă acum participanţii la trafic că pe sectorul DN 57 km 65+600 circulaţia rutieră se desfăşoară îngreunat pe jumătate din cale, cu restricţie de gabarit de înălţime de maxim 4 metri. Asta, din cauza instalaţiei provizorii de transport a energiei electrice, amplasată în zona drumului de către CEZ Distribuţie Craiova, administratorul reţelei.

În zona amintită, între localităţile Sviniţa (judeţul Mehedinţi) şi Berzasca (judeţul Caraş-Severin), a fost închisă circulaţia începând cu data de 16 ianuarie, în urma căderilor de pietre. În această perioadă, de pe partea carosabilă a fost dislocată o cantitate de 13.700 mc de material pietros. Pe măsură ce lucrările au înaintat, au fost identificate unele blocuri de piatră de dimensiuni foarte mari, având aproximativ 100 metri cubi, care, în zilele de 3 februarie 2016 şi 8 februarie 2016, au fost fragmentate în urma unor operaţiuni de detonare şi fărâmiţare a acestora prin acţiuni mecanice.

Ca urmare a acestor operaţiuni a fost posibil ca circulaţia să fie deschisă parţial, pe jumătate de cale. În continuare, în zonă se desfăşoară lucrări de fărâmiţare a materialului pietros şi de degajare a acestuia de pe carosabil, în vederea deschiderii în totalitate a circulaţiei rutiere, în condiţii normale de trafic şi siguranţă rutieră.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/