S-a lăsat cu excluderi din PDL la Pojejena!

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Biroul Permanent Județean al PDL Caraș-Severin analizează de o bună perioadă de timp atitudinea membrilor din comuna Pojejena, acolo unde partidul a avut una dintre cele mai puternice organizații locale.

Plecarea lui Omer Radovancovici după gratii și candidatura soției sale sub sigla USL a nimicit organizația locală din Clisura Dunării. Cei mai mulți dintre pedeliști au ales să o susțină trup și suflet pe Mira Radovancovici. Nici măcar cei cu funcții dobândite pe listele PDL nu s-au ferit să o însoțească pe soția primarului penal prin comună, ca să îi convingă pe oameni să pună ștampila pe numele domniei sale pe data de 26 mai, atunci când vor avea loc alegerile. După o analiză îndelungată, cei din BPJ au decis excluderea din rândurile lor a două persoane.

„Biroul Permanent Județean al PDL Caraș-Severin a hotărât vineri, cu 20 de voturi pentru și o abținere,  excluderea din partid a domnilor Bogdanovici Bogdan și Lazarovici Iova, viceprimar, respectiv consilier local în localitatea Pojejena. Conform legii, odată cu pierderea calității de membru de partid, aceștia vor pierde toate funcțiile obținute pe listele partidului”, se arată într-un comunicat de presă din partea PDL.

1000x100 (4)

Hotărârea va fi transmisă către Prefectura Caraș-Severin, secretarului  Primăriei Pojejena și Consiliului Local Pojejena.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/