S-a inventat cutia milei pentru salvarea Băilor Neptun! Donații, după jaful de două decenii de la Herculane!

casinoherculane by sungarden

Bijuteria din centrul istoric al stațiunii de pe Valea Cernei se prăbușește în timp ce Ministerul Turismului se laudă cu strategii, iar Ministerul Culturii își manifestă dezinteresul față de clădirile de patrimoniu pe care oricine altcineva le-ar avea le-ar păzi cu kalașnikov-ul în mână. Pentru că i-ar aduce milioane de euro!

Acoperișul impunătoarei construcții din Băile Herculane s-a prăbușit zilele trecute după ce ani la rând a făcut obiectul unor tranzacții dubioase și al dosarelor penale. Cei mai mulți au manifestat deinteres sau interese meschise, iar cei care au dorit cu adevărat să salveze de la prăbușire Băile Neptun au avut puteri limitate. Așa cum e cazul tinerilor consituiți într-o asociație ce urmărește să deschidă ochi și să demonstreze cât de idiot poate fi un popor care își bate joc de astfel de capodopere arhitectonice. Ceasul al 12-lea a bătut de mult, dar încă se mai poate face ceva. Într-un gest disperat, Primăria Băile Herculane, în urma emiterii autorizației de construcție pentru urgentarea și demararea punerii în siguranță a clădirii Băile Neptun, a deschis un cont special pentru donații la Trezorerie (RO78TREZ18221370201XXXXX).

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

„În acest cont sunt așteptate donații din partea persoanelor fizice și juridice care doresc să susțină demersurile Primăriei de punere în siguranță a acestui monument istoric. Pe lângă fondurile strânse în acest cont se vor adăuga și folosi și sume din alte surse de finanțare, cum ar fi cele provenite de la Institutul Național al Patrimoniului, ONG-uri și sume alocate prin buget. Orice sumă este binevenită și va ajuta la refacerea și punerea în siguranță a clădirii”, anunță primarul din Băile Herculane, Cristian Miclău.

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/