Un tur al istoriei din 15 noiembrie!

Dacă în redacția Express de Banat se sărbătoresc cei doi ani de la înființare, data de 15 noiembrie are o mare importanță din punct de vedere istoric și în jurul lumii.

Pe data de 15 noiembrie 2011 a luat naștere la Reșița un ziar online, menit să acopere subiecte din tot județul, lucru pe care l-a și făcut. Tot în aceeași dată, cu o sută și ceva de ani în urmă, o altă publicație își începe activitatea. Este vorba despre anul 1924, când, la București, apare revista săptămânală „Mișcarea Literară”, condusă de renumitul scriitor Liviu Rebreanu.

Acum două sute de ani exact, în 15 noiembrie 1813, Gheorghe Asachi, poetul, dramaturgul și prozatorul român, a deschis la Academia Domnească din Iași un curs de inginerie și hotărnicie în limba română, un curs ce a rezistat cinci ani, cu scopul de a preda în limba națională.

La 1918, această dată a însemnat un pas important în formarea actualei Românii. Pe 15 noiembrie, Consiliul Local Român din Bucovina hotărăște unirea Bucovinei cu România, ca mai apoi, la 1 decembrie în același an, Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureșul să se alipească Regatului Român în urma Proclamației de la Alba Iulia.

Revenind la data de 15 noiembrie, un eveniment important din punct de vedere electronic a avut loc în anul 1973, când a fost inventat de către compania Intel creierul unui calculator, primul microprocesor din lume, care putea să execute 60 de mii de operații de memorare și de calcul pe secundă.

În lumea cinematografică, 15 noiembrie 1956 este data la care se lansează primul film despre viața regelui rock’n’roll, Elvis Presley. Premiera filmului cu numele inspirat după celebra piesă a muzicianului, „Love me tender”, a avut loc în cinematograful Paramount din New York.

Foto: fcchanoverucc.org

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/