S-a dublat numărul furnizorilor de servicii medicale de recuperare din Băile Herculane

Patru baze de tratament din stațiunea Băile Herculane sunt în contract cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate pentru servicii de recuperare medicală, dublu față de anul trecut.

„Sumele cele mai mari au fost alocate pentru perioada de vară la Băile Herculane, când adresabilitatea pentru proceduri balneo și de recuperare este ceva mai mare”, spune Mirela Zeman, directorul de contractare al CJAS Caraș-Severin.

Numărul acestor baze la care cărășenii se pot trata pe bază de trimitere de la medicul specialist ar putea crește chiar la 5 dacă Societatea Casito Turism care administrează Hotelul Roman va obține avizarea necesară. Aceștia au avut aviz anul trecut, dar, datorită unor modernizări realizate la baza de tratament, s-a impus o nouă procedură de avizare din partea Ministerului Sănătății, ei neputând participa la contractarea pentru anul 2018.

Pe lista CJAS Caraș-Severin sunt Complexul Cerna, cele două hoteluri din rețeaua SIND (Dacia și Domogled) cu bazele aferente și cele două hoteluri ale grupului Bacolux (Diana și Afrodita Resorts and SPA) cu bazele de tratament aferente.

Totuși, spune Zeman, dacă vor obține documentația necesară, ar putea semna contract cu CJAS Caraș-Severin chiar și anul acesta sau, măcar, pentru anul 2019.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/