S-a dat startul luptei cu gunoaiele din parcările aflate în jurul oraşului Anina

Reprezentanții Serviciului Local de Utilități Publice din Anina alături de nenumărați voluntari au hotărât să nu stea nepăsători în fața mormanelor de gunoaie aflate în parcările din jurul urbei, aceștia dând startul curățeniei de primăvară, scopul principal al demersului fiind înlăturarea peisajului dezolant care nu făcea cinste unui oraș turistic.

Deși igienizarea parcărilor nu revenea în sarcina UAT-ului, o parte dintre cetățenii orașului nu au spus „pas” acțiunii puse la cale de reprezentanții administrației publice locale conduse de Gheorghe Românu, ci, echipați corespunzător, au început să strângă fel și fel obiecte aruncate la întâmplare în ograda altuia, cum spune o vorbă din popor, de persoane care nu țin cont, în primul rând, de consecințele nocive asupra mediului înconjurător.

„Până în momentul de față, am reușit să igienizăm cinci din cele zece parcări aflate în jurul Aninei. E drept că nu era de datoria noastră să ne ocupăm de strângerea acestor deșeuri, însă nu am putut sta cu mâinile în sân așteptându-i pe vizitatori cu gunoiul la ușă, cum se spune, mai ales în contextul în care Anina este un oraș turistic. Gândiți-vă că dintr-o singură parcare am adunat aproape 40 de saci de gunoi, saci de 240 de litri. Vom continua această acțiune până vor fi igienizate toate parcările, după care intenționăm să extindem demersul spre obiectivele turistice și cursurile de apă.”, a explicat viceprimarul orașului Anina, Daniel-Ion Danu.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/