S-a dat startul lucrărilor la primul bazin de înot din istoria orașului Moldova Nouă

Ideea construirii unui bazin de înot didactic în orașul de la malul Dunării de către Compania Națională de Investiții începe să prindă contur. Lucrările pentru ducerea la finalitate a obiectivului au fost demarate, termenul de finalizare în acest caz fiind programat pentru începutul lunii iunie a anului viitor.

Peste numai zece luni, tinerii din Moldova Nouă, dar și cei din Clisura Dunării care visează să facă performanță într-una din ramurile sportului nautic, nu vor mai fi nevoiți să bată drumul marilor orașe pentru a se putea antrena, ei urmând să beneficieze de această oportunitate chiar la ei acasă. Implementarea proiectului „Bazin de înot didactic” , în zona Iagodărei (în proximitatea DN 57), va contribui la o nouă înfățișare a urbei de la Dunăre, dar va completa și aspectul viitorului cartier al orașului Moldova Nouă, aici urmând să apară atât un număr de 44 de case familiale, ca urmare a dezmembrării unor terenuri, cât și o zonă destinată agrementului (loc amenajat cu obstacole naturale și artificiale pentru practicarea sportului numit airsoft, câmp de tras cu arcul, structură înaltă de opt metri pentru alpinism, locuri amenajate pentru barbeque, parcări pentru rulote etc).

Întrucât documentația necesară pentru proiectul „Bazin de înot didactic” a fost depusă la începutul mandatului primarului Torma, edilul-șef a ținut să le reamintească oamenilor pe care îi conduce că, deși poate nu va fi cel care va tăia panglica acestui obiectiv, date fiind bețele-n roate puse candidaturii acestuia pentru un nou mandat, totuși vor rămâne cunoscute eforturile sale în încercarea de a aduce orașul Moldova Nouă în rândul orașelor civilizate din țară și numai.

Sursa foto: Facebook.