RUȘINOS. Cupa Mystic, pe datorie! Cu mâna întinsă pentru cea mai elegantă competiție sportivă din Reșița!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Sportul reșițean cunoaște în aceste zile o nouă rușine. Cupa Mystic la dans sportiv are loc la sfârșit de săptămână în condițiile în care organizatorilor le lipsesc banii pentru premii!

„E un eveniment important în ceea ce privește dansul. Iată că se face și altceva în afară de fotbal, lupte sau karate”, s-a lăudat, în debutul conferinței de presă premergătoare competiției, directorul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Caraș-Severin, Cătălin Hogea. Tot acesta avea să spună că o asemenea competiție implică un efort financiar foarte mare. A detaliat organizatorul principal, Alexandru Holecz, cel care conduce clubul de dans Mystic din Reșița: „E a șaptea ediție consecutivă a Cupei Mystic. Anul acesta organizăm o competiție de ranking, ceea ce înseamnă că e o competiție cu punctaj triplu față de celelalte din țară. Acest lucru presupune costuri mult mai mari pentru că trebuie să aducem 25 de arbitri din toate zonele țării”.

Costurile totale s-ar ridica la 60.000 de lei, numai că pentru Reșița acești bani reprezintă o avere. „În momentul de față ne aflăm într-un deficit bugetar foarte mare. Ne mai lipsesc 25.000 de lei din bugetul competiției. Nu prea întrevedem unde să găsim banii necesari. Ne vom bucura dacă vom mai aduce la buget bani din biletele vândute și taxele de înscriere. Biletul are o sumă modică, de 10 lei, și este plătit doar de adulți. De exemplu cei care ne asigură cupele ne așteaptă de bani. Avem promisiuni că vom mai fi sprijiniți și ulterior competiției”, a declarat Holecz.

untitled design set 970x90 px


Potrivit acestuia, competiția se va desfășura fără probleme doar pentru că Primăria Reșița a alocat 20.000 de lei, iar unii dintre parteneri au acceptat să aștepte după bani. Cum ar fi cazul celor care asigură cupele pentru sportivii premianți. Holecz are promisiuni că va mai primi ceva bani și după încheierea competiției. Iar garant pentru aceste promisiuni ar fi chiar vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Flavius Nedelcea. „Am avut o întâlnire cu Flavius și eu spun că se va rezolva, că o mare parte din bani o vom primi de la Consiliul Județean”, a dat asigurări directorul DJST, Cătălin Hogea.

Cupa Mystic la dans sportiv, aflată la a șaptea ediție, spune Holecz, e considerată a fi una din cele mai bune din România. La nivel de organizare. Ar mai fi de spus că întrecerea pe ringul de dans va avea loc sâmbătă și duminică, în Sala Polivalentă din Reșița, pusă la dispoziție de administrația județeană, între orele 10-21. Vor încânta sportivi de câțiva ani până la cei mai experimentați, sportivi care reprezintă România la Campionatele Mondiale. Reșița are înscrise în competiție 20 de perechi, multe dintre ele cu șanse mari la podium. Marii favoriți ai publicului se anunță Bianca Buzuleac și Andrei Petcu, campionii României la latino și standard, vârsta 14-15 ani, care vor dansa în curând și la Campionatele Mondiale.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/