Rugă „cu cântec” la Caransebeș. Nemulțumiții arată cu degetul către organizatori

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Ruga de la Oraș stă să înceapă și deja au apărut nemulțumiri din partea unor caransebeșeni angrenați în activitatea culturală din municipiu. Oamenii spun că nu s-a găsit loc în program nici pentru Anasamblul „Zestrea Gugulanilor”, nici pentru Ansamblul „Doina Banatului”. Singurul ansamblu agreat de conducerea Casei de Cultură este formația de dansatori „Junii Gugulani”. De ce nu sunt lăsate orgoliile și interesele deoparte?! Asta întreabă în special părinții celor care trebuie să facă naveta la Reșița pentru că la Caransebeș acoperișul este prea mic pentru cei care promovează tradiția jocului și portului popular.

Caransebeșeanul Ion Grama, părintele unui dansator de la „Zestrea Gugulanilor”, scrie pe pagina sa de Facebook: „Astăzi începe Ruga lui Coajă de la Caransebeș. De ce ruga lui Coajă…, pentru că a invitat să joace doar protejații lui de la «Junii Gugulani», iar pe copiii de la ansamblul «Zestrea Gugulanilor» & «Semenicul» i-a pedepsit… pentru ce s-a întâmplat la ultimul festival de la Casa de Cultură, când au fost bruiați la sonorizare și a căzut un reflector la copii în cap…”, spune Ion Grama. Acesta vorbește despre o întâmplare nu tocmai fericită când în urmă cu o lună în timpul reprezentației de pe scena Casei de Cultură la un spectacol s-a oprit programul după ce un reflector a căzut pe scenă în mijlocul dansatorilor.

Directorul Casei de Cultură, Ioan Cojocariu, ne-a precizat că „Zestrea Gugulanilor” nu a intrat pentru că programul este foarte drămuit, iar „Junii Gugulani” funcționează pe lângă Casa de Cultură: „Este o producție a Televiziunii Române, nu pot eu să intru peste producători”, ne-a precizat organizatorul Rugii de la Caransebeș, Ioan Cojocariu, care a mai menționat că Ansamblul „Doina Banatului” nu a fost invitat pentru că este plecat la un festival în Ucraina în aceste zile. Doar că și aici adevărul este altul… O parte din Ansamblul „Doina Banatului” pleacă în această seară în Ucraina și ar fi putut să susțină astăzi, în prima zi a rugii, un program artistic, însă nu a fost inclus în program. Mai mult, cei care rămân acasă din „Doina Banatului” sunt invitați de Episcopia Caransebeș să deschidă în mod festiv Ruga de la Oraș duminică, în fața Catedralei Episcopale, după Sfânta Liturghie.

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Din culisele activității artistice de la Caransebeș am aflat că din trei ansambluri care funcționau pe lângă Casa de Cultură, doar Ansamblul „Junii Gugulani” a fost luat sub aripa protectoare a instituției, iar Ansamblul „Zestrea Gugulanilor”, ca să nu se desființeze, a primit o mână de ajutor de la Ansamblul „Semenicul” din Reșița, iar „Doina Banatului” este pe cont propriu. Dovadă: toate orele de pregătire se desfășoară la internatul de la SC Cazare și Servicii, contra cost, pentru că la sala de spectacole a Casei de Cultură le este interzis!

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/