Rosso-nerii, tot mai buni de la o etapă la alta!

CSM Reșița a învins, în Valea Domanului, cu scorul de 2-0 (1-0), liderul seriei a patra din Liga 3, Șoimii Lipova.

Rosso-nerii au făcut astăzi cel mai bun meci al sezonului, chiar peste cel câștigat categoric cu Unirea Alba Iulia, dar pare să fie mult prea târziu pentru ca să mai spere cineva la promovare. Lipova e mult prea departe, la 11 puncte, greu de recuperat chiar și în cazul unui parcurs perfect de acum încolo al elevilor lui Leo Doană. CSM a arătat cu totul altfel față de ce jucase până acum și victoria de astăzi face ca regretele să fie și mai mari pentru că e clar că sezonul acesta ar fi putut să fie al Reșiței. De partea cealaltă, Lipova s-a prezentat ca o echipă de primul loc, chiar dacă a pierdut. A jucat deschis, a construit frumos și cu mai multă șansă ar fi putut pleca neînvinsă din Valea Domanului. Dar la fel de bine putea pierde la un scor mai mare, pe lângă golurile lui Ene și Staicu reșițenii având alte câteva oportunități foarte mari de a mai marca.

„A fost un joc peste nivelul Ligii 3, îmi felicit băieții pentru joc, pentru atitudine, pentru dăruire. Mai trebuie să lucrăm la capitolul fizic, pentru că adversarii și-au creat ocazii când noi am căzut fizic. Până atunci n-au avut nicio ocazie. Avem echipă, dar din păcate s-au pierdut destule puncte. Noi jucăm să câștigăm fiecare meci”, a declarat Leo Doană, antrenorul CSM-ului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/