„Romul Ladea” se mișcă! Sute de copii din Oravița au sărbătorit Ziua Europeană a Sportului Școlar

sport scoala gimnaziala romul ladea oravita (1)

Peste 500 de elevi și preșcolari ai Școlii Gimnaziale „Romul Ladea” Oravița au participat activ la activitățile organizate cu prilejul Zilei Europene a Sportului Școlar.

550 de copii care învață în diferitele structuri ale Școlii Gimnaziale „Romul Ladea” din Oravița s-au bucurat vineri, 29 septembrie, de sport, sărbătorind, alături de cadrele didactice, Ziua Europeană a Sportului Școlar.

sport scoala gimnaziala romul ladea oravita (6)

Activitățile de la școala orăvițeană au fost reunite sub sloganul „Bucuria în sport și activitate fizică” și au presupus atât mișcări de încălzire efectuate în grup, cât și tot soiul de competiții între elevi, totul pentru a-i motiva pe cei mici să facă mișcare și să adopte un stil de viață sănătos.

sport scoala gimnaziala romul ladea oravita (4)

Ziua Europeană a Sportului Școlar este parte a conceptului #BeActive al Uniunii Europene, făcând parte din Săptămâna Europeană a Sportului (23 – 30 septembrie).

sport scoala gimnaziala romul ladea oravita (5)

sport scoala gimnaziala romul ladea oravita (3)

sport scoala gimnaziala romul ladea oravita (2)

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/