Consiliul Județean Caraș-Severin e prea sărac în momentul de față pentru a se alătura Primăriei Reșița în susținerea echipei de fotbal din Valea Domanului.
După un început foarte slab de campionat în Liga 2, CSM Reșița și-a revenit odată cu preluarea echipei de către antrenorul Alin Minteuan. De probleme financiare nu a avut nimeni curajul să se plângă atât timp cât rezultatele au fost mult sub așteptări, dar nici nu ar fi avut motive să o facă, municipalitatea fiind la zi cu tot ce a promis. Pentru ca Reșița să revină însă în prima ligă, obiectiv pe care l-a anunțat primarul Nelu Popa pentru următorii doi ani, poate că e nevoie de mai mult. De la Consiliul Județean, care a participat în sezoanele trecute la susținerea financiară a clubului, nicio speranță.
„Nu am promis la nimeni nimic pentru că bugetul este varză! Ne chinuim! Am făcut o vizită pe la Dalboșeț, am văzut o persoană foarte inimoasă acolo care avea o colecție, ca un mic muzeu privat și mă chinui să găsesc o soluție. Îl întreține efectiv din pensie, nu are niciodată niciun sprijin de la nimeni și am încercat să văd dacă găsesc ceva bani ce au rămas la muzeul din Caransebeș sau la muzeul de la Reșița să-i dau un sprijin omului să-și poată încălzi măcar încăperea. La nivelul ăsta suntem! Suntem vai de capul nostru, nu avem bani pentru nimic!”, a precizat Romeo Dunca.