Romeo Dunca șterge drumul oaselor de pe harta județului Caraș-Severin! „După 70 de ani, vom depune acest drum pe un program de investiții național”

Izolată de mai bine de 70 de ani de tot ceea ce înseamnă civilizație, comunitatea din Berliște se bucură acum de atenția Consiliului Județean în privința soluționării inconvenientelor cauzate de infrastructura ca după bombardament, mai exact tronsonul ce leagă localitatea Nicolinț de Iam, DJ 573A.

Convins că locuitorii unui UAT nici măcar nu pot visa la condiții decente de muncă sau la facilități pe segmentul sanitar/educațional fără o infrastructură corespunzătoare, încă din 2016, atunci când a preluat frâiele puterii în Berliște, primarul Nicolae Orăvicean nu a renunțat să aducă în fața reprezentanților Consiliului Județean Caraș-Severin starea deplorabilă în care se află DJ 573 A, fapt care nu doar că i-a izolat pe cetățenii pe care îi conduce de localitățile limitrofe, ba chiar i-a aruncat în cea mai urâtă văgăună.

Nicolinț-Rusova Nouă, partea plină a paharului în 2019

Spre finele lui 2019, administrația județeană, condusă de social-democratul Silviu Hurduzeu, a alocat primii 706.400 lei, inclusiv TVA, pentru reparații între Nicolinț și Rusova Nouă, dar și pentru asfaltarea în integralitate a localităților Rusova Nouă și Rusova Veche, în intravilan, rămânând ca, în 2020, porțiunea de drum ce leagă localitățile Berliște-Milcoveni-Iam (5km) să fie, la rându-i, supusă unui amplu proces de reparații, mai ales că, în respectiva zonă, odată cu venirea zăpezilor sau a ploilor, autobuzele de navetiști și microbuzele pentru elevi nu aveau nicio șansă de a face față condițiilor vitrege – pentru toate acestea fiind alocați alți aproape 800.000 de lei, fără TVA.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Cum, din 2019, lucrurile au stagnat, deși în acest sens ar fi existat atât un contract semnat, cât și un constructor, șeful administrației publice locale cărășene a considerat că întârzierea lucrărilor ar putea avea iz politic, motiv pentru care s-a hotărât să aștepte până la alegerile locale, în speranța că omul de afaceri Romeo Dunca, dacă va ocupa cel mai important fotoliu din județ, va oferi sprijin nu doar primarilor PNL, ci tuturor șefilor administrațiilor publice locale, indiferent de coloratură.

Odată cu declararea învingătorilor din 27 septembrie, Orăvicean a repus pe masa CJ-ului problematica DJ 573A, acesta detaliind efectul pe care l-a avut dialogul purtat cu noua conducere a celei mai importante administrații publice din Caraș-Severin:

„În faza de reparații, acest drum este acum în regulă. Domnul Dunca și-a onorat o parte din promisiunea electorală. A deblocat contractele pentru reparațiile acestui drum județean, mai exact porțiunea Nicolinț-Iam. Am înțeles că un contract deja a fost semnat și urmează cel de-al doilea. Avem nevoie de intervenții atât în ceea ce privește intravilanul de la Milcoveni, cât și în ceea ce privește zona pietruită Berliște-Iam. Am înțeles că s-au alocat sume destul de consistente comparativ cu banii care s-au dat până acum. Așadar, după o poveste veche de 70 de ani, în sfârșit, lucrurile încep să miște. Pe viitor, acest drum trebuie să cunoască o modernizare completă, ceea ce înseamnă că va fi depus pe un program de investiții național, asta pentru a fi modernizat ca la carte, lucru care nu e greu de făcut. E nevoie doar de voință încât să se lucreze la un studiu de fezabilitate, iar apoi să fie depuse documentațiile”.

 

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/