Romeo Dunca: S-au umplut un pic găurile pe Prislop – Semenic!

drum prislop semenic

Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin nu are nicio vină pentru că drumul spre Muntele Semenic a fost în sezonul de iarnă 2021 – 2022 un dezastru, dar chiar nici măcar una! Procedurile greoaie de atribuire a lucrărilor de reparații au făcut ca drumul să se prezinte sub orice critică!

Drumul rușinii spre Semenic a fost cârpit recent din banii Direcției de Drumuri Județene. Încă nu e clar dacă recepția lucrării a fost făcută, asta pentru că președintele Romeo Dunca s-a contrazis astăzi de la o oră la alta, dar importantă este garanția oferită de șeful județului. „Urmează să facem recepția, nu am făcut-o. Am fost pe drum, la banii ăștia, asta e, s-au pus vreo 20 de bucăți de covor asfaltic, s-au umplut un pic găurile! Sunt mulțumit de ce s-a făcut de banii ăștia! Nu sunt mulțumit de câți bani ar trebui băgați acolo. Din păcate, nu-i avem, așteptăm investiția CNI. Aia va rezolva problema. Deocamdată e mai bine ca anul trecut și iarna asta o să fie mai ușor de ajuns acolo decât iarna trecută. Vara, la fel, se poate. Un drum circulat la traficul care este, la pretențiile pe care le au turiștii și reparat cu sumele astea pe care le-am avut la dispoziție nu poate fi mulțumitor, dar pentru ce s-a făcut de banii ăștia, e bine!”, a declarat președintele CJ pentru expressdebanat.ro.

Pe pagina sa de Facebook, Romeo Dunca și-a amintit: „săptămâna aceasta am făcut recepția lucrărilor de reparație executate pe drumul județean Prislop – Semenic”. Apoi, a detaliat: „Lucrările de plombare scoase la licitație în toamna anului trecut cu suma de 800.000 lei au fost adjudecate pentru 680.000 de firma Axela. Procedurile greoaie de atribuire a acestui tip de lucrări au făcut ca în sezonul de iarnă drumul să se prezinte sub orice critică. Pentru ca astfel de situații să nu se mai repete, am demarat procedurile pentru semnarea unui contract-cadru pentru lucrări de reparații, pe o perioadă de patru ani. Astfel, executarea lucrărilor de reparații se va demara pe viitor fără a mai fi nevoie să efectuăm licitații pentru fiecare lucrare în parte. În acest fel câștigăm timp și, de ce nu, bani, pentru că prețul oferit va fi cel mai probabil unul mai mic pentru o cantitate mai mare de lucrări.”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/