Romeo Dunca îi roagă pe Facebook pe cei de la USR-PLUS să facă alianță cu PNL! Andrei Plujar: „Am rămas foarte surprins de acea postare”

Politica în perioada campaniilor electorale scoate la iveală tot felul de strategii care să asigure, în primul rând, propriul câștig. Romeo Dunca, un candidat străin de politică, dar pe care nu-l bănuiește nimeni de lipsă de inteligență, a aruncat pastila în mediul online, spunându-le voalat celor de la USR-PLUS că ar trebui să îl susțină. Până acum însă nimeni nu i-a căutat pe cei din Alianță pentru o discuție cu cărțile pe masă.

Este cel puțin ciudat ca înțelegerile la nivel politic să se parafeze în mediul virtual, public, fără ca cei doi potențiali parteneri să fi stat de vorbă în prealabil. Să fi parafat vreo strategie sau măcar să fi discutat ideea în sine. Cu puțin înainte de miezul nopții, Romeo Dunca s-a gândit însă că n-ar fi rău să îi atragă de partea sa pe cei din USR-PLUS, așa cum a sugerat Marcel Vela, desigur, în ultima ședință a Biroului Județean PNL.

N-ar fi nimic ieșit din comun, până la urmă. Atât PNL, cât și USR-PLUS, sunt partide de dreapta, iar la nivelul județului Caraș-Severin, au aproximativ aceleași idei: promovarea turismului și reabilitarea infrastructurii rutiere. Dar când apare o postare fără ca cei doi potențiali parteneri să fi purtat discuții în prealabil, pare un soi de presiune asupra celuilalt, cu atât mai mult cu cât Romeo Dunca folosește exprimări de genul: „Cred că e necesar și patriotic să unim forțele celor care doresc să facă ceva pentru țară și popor. Nu doar la Caraș. E nevoie de o astfel de alianță și pe plan național. La fel cum se impune înțelepciune și renunțare a unuia în favoarea celuilalt acolo unde sondajele arată clar diferența netă intre candidații celor două formațiuni. PNL și Alianța USR-PLUS. Așa cum de altfel ne recomanda la ultima ședință de Birou Județean de partid și dl. ministru Vela arătând exemplul de la Primăria București. (…) Sper și rog pe această cale pe cei din Alianță să găsim înțelepciunea leilor care fac front comun atunci când hiena prăduitoare cocoșată de cât a furat dă semne de slăbiciune și să ne unim pentru a o strânge de gât”.

Desigur, strategia lui Romeo Dunca este una bună. Este evident că o alianță cu USR-PLUS ar crește șansele de a înlătura PSD de la șefia Consiliului Județean Caraș-Severin, însă este la fel de clar că liberalul nu-l va susține pe Andrei Plujar pentru scaunul de președinte, ci rolurile ar sta invers.

Ce spune Andrei Plujar, candidatul USR-PLUS, despre această propunere? „Deocamdată nu se poate pune problema unei alianțe preelectorale. Poate o alianță postelectorală în Consiliul Județean. În funcție de rezultatele obținute se poate discuta. Până acum nu am avut nicio discuție cu nimeni, nu ne-a căutat absolut nimeni să ne întrebe dacă ne dorim o alianță, deci nu cred că are rost să discutăm despre asta. Probabil Romeo Dunca mă apreciază și îi plac postările mele. Am rămas foarte surprins de acea postare. Se vede că poate nici Romeo Dunca, la fel ca mine, nu suntem încă politicieni adevărați, care să pună în primul plan partidul politic înaintea omului”. 

Evident că în politică orice este posibil, așa că nici această alianță nu este exclusă definitiv. „Nu pot lua o decizie de unul singur. Pentru asta trebuie să ne consultăm în partid, să vedem care este cea mai bună variantă și care ar fi cea mai bună variantă și pentru cetățeni. E foarte important pentru noi, dacă facem o alianță, să ne poată fi garantat faptul că ne vor fi trecute proiectele pe care noi dorim să le implementăm. Noi putem să lăsăm la o parte orgoliile politice, dar în momentul de față nu cred că se pune problema și noi ne dorim să mergem pe drumul nostru, chiar dacă pe termen pe scurt nu vom obține rezultate foarte bune, dar pe termen lung e mai sănătos să mergem pe drumul nostru.”, a completat Andrei Plujar.

Deocamdată, în ceea ce privește bătălia pentru șefia Consiliului Județean, fiecare partid este pe cont propriu. Nimeni nu a declarat oficial că va exista o alianță sau un parteneriat înainte de alegeri, astfel încât Romeo Dunca este primul care spune cu subiect și predicat că vrea susținere. Evident, inamicul numărul 1 rămâne PSD. „Părerea mea e că astăzi pericolul major, cel puțin la CS, este PSD-ul cu toți verișorii lui și aliații acestuia care împreună au menținut județul în starea preluată de la răposatul Frunzăverde, adică în coada tuturor clasamentelor la realizări. Și în fruntea celor ce împart lucrări firmelor de casă”, mai spune Dunca.

Candidatul PNL la Consiliul Județean a dezvăluit și că partidul său va face „un sondaj masiv cu o firmă de renume național care va arăta la finalul săptămânii viitoare cum stăm în județ”. 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/