Romeo Dunca are nevoie de psiholog?! „Nu este în regulă să jignești pe toată lumea!”

Un coleg de partid de-al președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, cu mult mai multă experiență politică și administrativă, îi sugerează acestuia să aducă un psiholog în Palatul Administrativ, unde, astăzi, se întrece orice limită a bunului simț!

Romeo Dunca acuză în termeni duri, folosind de multe ori cuvinte ce nu-i fac cinste unui președinte, încă din prima zi petrecută în Consiliul Județean. O face chiar și în plen, o face în fața camerelor de filmat. Limbajul folosit de milionarul timișorean i-a încurajat și pe alți angajați ai instituției să coboare nepermis de mult nivelul discuțiilor. Este și motivul pentru care Nicolae Orăvicean, primarul comunei Berliște, coleg de partid de-al lui Romeo Dunca, vine cu o propunere nemaiîntâlnită:

„Eu i-aș sugera domnului președinte Dunca – și ar avea de lucru foarte mult – să creeze un post de psiholog la Consiliul Județean. Acesta ar putea evalua și personalul și ar rezolva problema comunicării, a limbajului și a unor percepții. Nimeni nu neagă hoția în România sau corupția. În politică la noi au dispărut principiile. Când vezi peste tot hoți nu este un lucru negativ, dar nu este nici pozitiv pentru cineva care deține o funcție. Trebuie să-și schimbe această percepție și acest gen de limbaj! Poate verifica, dar nu este în regulă să jignești pe toată lumea, nu este în regulă nici pentru eticheta noastră, a PNL-ului. Majoritatea celor din Consiliul Județean nu au o cultură instituțională, organizațională, care începe cu un simplu salut. În Consiliul Județean Caraș-Severin nu te salută nimeni, nu te întreabă nimeni cu ce să te ajute, ba, mai mult, unii se uită și urât. O cultură începe cu salutul și apoi cu promptitudinea cu care rezolvi problemele unui UAT sau ale unui cetățean sau ale unui privat.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/