Romeo Dunca a oprit investiția de 500 de milioane de euro din Caraș-Severin! „Hurduzeu și Popovici nu prezintă garanție!”

Omul de afaceri timișorean s-a ținut de cuvânt. Le-a cerut investitorilor turci împreună cu care vroia să dezvolte un proiect de jumătate de miliard de euro în Caraș-Severin să amâne demararea investiției! Dunca dă vina pe conducerea Consiliului Județean!

Dezvoltarea turismul pe Muntele Mic, pe Valea Cernei și Muntele Semenic este condiționată de interesele politice din Consiliul Județean Caraș-Severin. Cel puțin asta este părerea omului de afaceri Romeo Duca, care spune că este nevoit să renunțe la proiectul ce urmează a fi realizat împreună cu investitori turci.

Într-o adresă trimisă reprezentantului companiei turcești, Turgay Gurer, Dunca a atras atenția că implicarea Consiliului Județean Caraș-Severin în realizarea proiectului este extrem de importantă, iar lipsa de interes, cât și impotența financiară a județului față de o astfel de dezvoltare turistică nu dă niciun fel de curaj celui implicat în proiect. Ca atare, solicită amânarea derulării proiectului sau realizarea unui parteneriat cu Guvernul României, pentru a garanta sprijinul Statului Român.

”Stimați parteneri, vă anunț cu regret că atât președintele, cât și vicepreședinții Consiliului Județean, aleși în urma alegerilor locale, nu prezintă garanție pentru derularea Contractului nr. 2016-15/08.01.2016, încheiat între firmele noastre. Neducerea la îndeplinire a unor obligații luate cu trei ani în urmă, care necesită sume derizorii, descurajează orice inițiativă în turismul cărășean”, le-a transmis Dunca turcilor.

Acesta le sugerează la un moment dat partenerilor turci să continue proiectul fără el, intenționând să pună la dispoziția investitorilor turci toată documentația proiectului. Nemulțumirea vine de la nerespectarea unui contract din 2014 semnat de firma lui Dunca, Nordica Turism, și Consiliul Județean Caraș-Severin. Prin hotărârea respectivă, consilierii județeni aprobau în 2014 suportarea din bugetul public al județului a costurilor pentru realizarea racordului electric din zona punctului de transformare de pe Muntele Mic până în vârfului muntelui și până la stația de plecare a telescaunului, precum și efectuarea operațiunilor de deszăpezire și întreținere a drumului de acces pe munte. Contractul a fost semnat pe o perioadă de zece ani.

Răspunsul investitorilor turci nu a întârziat să apară. ”Sunteți inițiatorul acestui proiect și, prin urmare, nu vom continua fără dumneavoastră. Ne-am bucura dacă Guvernul României ne-ar fi alături în această dezvoltare și suntem de acord să amânăm începerea lucrului la acest proiect. De aceea vă rugăm să ne sugerați cum ar trebui să ne ajute Guvernul României și ceea ce trebuie să facem noi mai departe”, a răspuns Turgay Gurer.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/