Românu vrea o campanie pașnică la Anina, fără atacuri la persoană sau familie

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Liberal de aproape un sfert de secol, edilul-șef al orașului Anina, Gheorghe Românu, e hotărât să meargă înainte pentru al treilea mandat la șefia instituției pe care actualmente o conduce, continuitatea proiectelor demarate și atragerea de fonduri în vederea materializării altor obiective care să aducă bunăstare locuitorilor urbei fiind motivele care au stat la baza unei noi candidaturi.

„Cu sprijinul partidului în care mă aflu încă din 1996 mă voi angrena într-o nouă bătălie electorală. Nu vreau să comentez la adresa niciunuia dintre contracandidații mei. Fiecare are dreptul să candideze din partea oricărei formațiuni politice dorește, cu sau fără alianțe, căci de aceea ne aflăm într-o țară democratică. În schimb, sper ca toți cei care ne vom duela pentru scaunul de primar să dăm dovadă de bun simț, cetățenii nedorindu-și să asiste la circ mediatic. Din punctul meu de vedere, vreau o campanie curată, fără atacuri la persoană sau familie, deoarece consider că suntem oameni civilizați.”, a explicat Gheorghe Românu.

Dacă are sau nu emoții ținând cont de faptul că impedimentele întâmpinate în demararea anumitor proiecte ar putea fi folosite drept săgeți otrăvitoare pentru a-l decredibiliza în fața celor care vor chemați la urne pe data de 27 septembrie, șeful administrației publice locale din Anina a ținut să sublinieze:

1000x100 (4)

„Cetățenilor orașului le voi explica cât se poate de clar proiectele pentru care m-am zbătut, dar și piedicile pe care le-am întâmpinat în materializarea lor. Am făcut tot ce mi-a stat în putință, însă există și lucruri care nu țin neapărat de primar, atunci când vorbim despre ducerea la finalitate a unui proiect. Vreau să le arăt oamenilor ce am făcut, dar și ce anume îmi mai doresc să fac pentru orașul nostru”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/