România, văzută prin ochii unui profesor coreean. Judeţul Caraş-Severin, prezentat în ghidul său turistic de 500 de pagini

casinoherculane by sungarden

România frumoasă şi atracţiile judeţului Caraş-Severin au reprezentat teme pentru un ghid turistic de 500 de pagini care va apărea în Coreea de Sud. Autorul este Jeong O Park, un profesor universitar din Coreea de Sud, şeful departamentului de studii româneşti de la Hankuk Uneversitz of Foreign Studies din Seul.

Profesorul se află în aceste zile în Banat, iar Caraşul se află printre locurile pe care le vizitează pentru a-şi întregi documentarea. Ceea ce l-a fascinat aici este povestea lui Ion de la Anina, primul european. „Am fost la Anina, la Reşiţa, la Ocna de Fier, unde m-am întâlnit cu primarii de acolo, care m-au ajutat foarte mult în documentarea materialelor pentru ghid. M-a impresionat cel mai mult faptul că primul european, Ion, a fost descoperit într-o peşteră din Munţii Aninei. Specialişti din toată lumea au cercetat şi au tras concluzia că osemintele sunt cele mai vechi din Europa. Practic istoria Europei începe de la Ion de la Anina. Apoi am scris despre mina de la Anina, care are adâncimea cea mai mare din Europa. Mi-a plăcut foarte mult apa de aur de la Ocna de Fier, unică în lume. Nu am omis să scriu nici despre Băile Herculane”, a declarat prof. dr. Jeong O Park.

Nu doar atracţiile Caraşului au fost prezentate în ghid. Profesorul a selectat cele mai interesante locuri din România, care l-au impresionat şi vrea să-i determine şi pe coreenii care îi citesc cartea să vină şi să le viziteze. „Două săptămâni a durat documentarea doar în ceea ce priveşte Casa Poporului. Apoi am alocat o mare parte celor 12 oraşe mai importante din România, printre care şi Timişoara. Am scris despre frumuseţile naturii din România, despre Munţii Carpaţi, Transfăgărăşanul, Transalpina. Mi-a plăcut hotelul de gheaţă de la Bîlea Lac. Am mai scris apoi despre Parcul Naţional Retezat, despre Delta Dunării, despre Techirghiol, staţiunea Sovata. Am ales trei saline din România, care m-au impresionat cel mai mult: Prahova, Praid şi Turda”, a precizat prof. dr. Jeong O Park..

„România, scuze că am avut prejudecăţi până acum”

Mai presus de atracţii turistice şi de prezentarea României într-o lumină frumoasă, profesorul şi-a propus să schimbe percepţia asiaticilor despre ţara noastră, să înlăture stereotipurile şi prejudecăţile. Tocmai de aceea titlul provizoriu al cărţii este „Grădina Maicii Domnului, lăudată de Papă – România”, iar titlul primului volum: „România, scuze că am avut prejudecăţi până acum”. Profesorul nu are însă doar cuvinte de laudă la adresa României. Deşi ca frumuseţe şi ca echilibru al formelor de relief o plasează pe locul al doilea după Franţa, acesta recunoaşte că ţara noastră are şi multe de îmbunătăţit până să fie şi din punct de vedere economic la nivelul marilor puteri ale Europei. „Ceea ce lipseşte României pentru a fi o ţară dezvoltată a Europei este infrastructura, restul lucrurilor s-ar rezolva de la sine”, este de părere profesorul.

„Nu simţeam nici schimbarea anotimpurilor, atât de aprofundat în studiu eram”

Povestea de viaţă a profesorului Jeong O Park este una în care ambiţia şi determinarea sunt cuvintele de ordine, pentru că aşa cum el însuşi a recunoscut, nu e uşor, asiatic fiind, să înveţi limba română la nivel academic. Acesta a urmat facultatea la Bucureşti, însă acomodarea nu a fost deloc uşoară. Era o lume complet diferită aici, alte obiceiuri culinare. „În acea perioadă nu aveam nicio informaţie despre România. Auzisem doar de Nadia Comăneci. Într-o zi un fost coleg de liceu, care studia limba rusă se plângea de dificultăţile acestei limbi şi am auzit că limba poloneză e şi mai dificilă decât rusa, cu foarte multe probleme gramaticale. Atunci a fost momentul în care am ales-o pe Nadia Comăneci, adică să studiez limba română. Cultura românească şi cea coreeană sunt foarte diferite şi cel mai mult la început m-am chinuit cu mâncarea, dar spre fericirea mea, am întâlnit în România oameni foarte deschişi, cu adevărat primitori, cu inimă caldă şi cu ajutorul lor am reuşit să îmi termin studiile în România. Apoi am întâmpinat dificultăţi în ceea ce priveşte învăţarea limbii care nu este deloc uşoară pentru un asiatic”, a declarat prof. dr. Jeong O Park.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

După cinci ani de România  s-a întors în Coreea, unde a continuat să aprofundeze limba, pentru a reuşi să o vorbească la nivel academic. „Stăteam în biroul meu până la miezul nopţii, chiar până dimineaţa. Nu simţeam nici schimbarea anotimpurilor timp de trei ani, atât de aprofundat în studiu eram”, îşi aminteşte profesorul.

Film documentar despre România, transmis în Coreea de Sud

Pe lângă faptul că a scris o carte despre România, de la Jeong O Park a primit ideea realizării unui fim documentar despre România de către o televiziune coreeană. „Am vorbit cu directorul televiziunii, i-am dat cele 500 de pagini, care l-au ajutat foarte mult şi apoi el a tras concluzia că vrea să filmeze. Apoi trei producători au venit în România, au stat timp de trei luni, au călătorit în toată ţara şi în urmă cu trei zile, directorul televiziunii m-a sunat şi m-a rugat să văd materialul ca să corectez anumite greşeli. Chiar sunt foarte curios cum a ieşit”, spune profesorul.

Românii, familişti, coreenii… nu prea

Ceea ce profesorul apreciază cel mai mult la români este faptul că sunt familişti, calitate care lipseşte coreenilor, din cauza faptului că munca îi solicită prea mult. În ceea ce priveşte asemănările şi deosebirile între cele două popoare, în concepţia profesorului, coreenii sunt pe repede înainte, faţă de români, care sunt mai lenţi şi mai răbdători.

„Ambele popoare sunt îndreptate spre artă, spre muzică. Un aspect care îmi place la români este că sunt familişti, spre deosebire de coreeni. Şi în Coreea a fost dezvoltat «cultul familiei», dar a dispărut, asta din cauză că bărbaţii petrec mult timp la serviciu şi nu au timp să se îngrijească de familie. Aş dori personal ca această cultură să fie recuperată, la fel ca în România. O altă deosebire este că românii sunt mai răbdători şi mai lenţi, faţă de coreeni care sunt pe repede înainte”,  a încheiat profesorul.

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/