România – trei luni de cântec, joc și voie bună!

Bă nene, am mai spus-o și o repet, cu riscul de a fi înjurat. Lunile de vară nu sunt pentru mers la muncă în România. Cam de când iau copiii vacanță și până când începe școala, e bine să stai acasă. Degeaba te duci la făbrică ori la birou, că gândul tău îți zboară mereu în altă parte. Nu te poți concentra, nu mai ești atent la ce-ți spune șeful ori patronul. Riști să dai în vreo boală și atunci ce faci? E mai bine așa?

Ce să faci acasă trei luni? Ei, câte nu sunt de făcut acasă! Să stai cu burta la ștrand, la mare, la munte, la greci. La Herculane, la Felix sau Sovata, la Covasna ori Tușnad unde îți cauți de sănătate și te pozezi lângă ursul împăiat ori statuia lui Hercules, socializezi și îți faci prieteni noi. O săptămână, două, fii și tu o dată în an boier Bibescu, ia-ți nevasta, drăguța ori prietena și uitați de bucătărie, de cumpărături, să fiți serviți de alții la botul calului. Vezi, bă nene, câte oportunități există? Dacă vrei, poți, exact ca în reclama aia de demult cu Adidas Torsion!

Să nu credeți că am făcut un studiu pentru a testa părerile oamenilor despre cum ar trebui să arate o vară de vis. Nu, ci doar constat că sărbătorile la români, serbările câmpenești, rugile, festivalurile, zilele orașului, concertele de tot felul și alte evenimente apărute din te miri ce, sunt atât de multe, încât cetățeanului onest îi vine greu, dacă nu chiar imposibil, să țină pasul cu ele. Nu mai pun la socoteală nunțile și botezurile, care mai nou se țin aproape în fiecare zi a săptămânii, majoratele ori onomasticele. Oricât ar vrea contribuabilul nostru să stea pe margine, nu poate. Să se prefacă că lui îi place mai mult munca decât distracția. Ce dracului, parcă nu știm cum e la români? Apoi, bă nene, cum să nu te duci la un concert cu Stana, Irimică ori Lepa Brena? Ori să te prefaci că nu-ți pasă de Jador, Anna Lesko și Gregory Porter? Trebuie să fii dus rău cu pluta să spui, când pe scenă cântă Connect-R „Eu vara nu dorm”: „Bă, eu plec acasă, că dimineață mă trezesc devreme să mă duc la serviciu!” Te faci de râsul lumii în fața amicilor care numai asta vor povesti un an de zile.
Bani pentru distracție? Asta e problema? Luați un credit de nevoi personale (ce, distracția nu intră la capitolul nevoilor personale?), mai o descoperire de cadru, mai un împrumut de la CAR, un credit bancar. Există o mulțime de soluții dacă ar fi să vă alegeți destinația dorită și concertul în care cântă artistul preferat. Trei luni de cântec, joc și voie bună nu ar face gaură în bugetul și PIB-ul acestei țări. Și dacă s-ar face, n-ar fi bai. Ce s-ar pierde vara, s-ar recupera în restul anului că, vorba aia, pe noi, românii, nu ne întrece nimeni în hărnicie și responsabilitate când vine vorba de pus osul la treabă!


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/