Tricolorii au obținut calificarea după ce au remizat, scor 1-1, în ultimul meci din grupă cu Slovacia.
A fost cea mai echilibrată grupă a turneului, cu toate cele patru echipe acumulând patru puncte după trei meciuri. România și-a păstrat primul loc după ce, în celălalt meci, Belgia și Ucraina au realizat o remiză albă.
Această performanță înseamnă o premieră pentru România fiind primul turneu final european când tricolorii termină grupa pe primul loc. De asemenea, România reușește să treacă de grupe pentru a doua oară în istoria participărilor la Euro. Prima performanță de acest fel aparține generației de aur și a fost reușită la Euro 2000. Acum România are o generație de suflet.
În optimi, băieții noștri vor întâlni Olanda marți de la ora 19:00. Vorbim despre un nume important al fotbalului european dar care, la această ediție de Euro, a terminat pe locul III într-o grupă cu Austria, Franța și Polonia acumulând patru puncte, la fel ca băieții noștri. Se anunță un duel interesant, un meci greu în care atu-ul României ar putea fi din nou forța grupului.
Deocamdată ai noștri au făcut pasul spre optimi. „Cu atitudine și tupeu, așa vă vrem mereu”, scria pe un banner afișat de românii care au umplut stadionul din Frankfurt. În grupă, acesta a fost secretul reușitei. Poate fi și pe mai departe cheia succesului. La Reșița, suporterii au sărbătorit calificarea pe străzi. Deși a plouat, în suflete a fost bucurie. Hai România! Marți seară avem șansa noastră de a privi spre sferturile de finală.