România celor trei zile!

De fiecare dată când România a fost lovită de câte o nenorocire, autoritățile au fost în alertă maximă, însă doar cât timp subiectul s-a bucurat de interesul presei și al publicului devorator de senzațional. Celule de criză, anchete, dezvăluiri, mărturisiri, comisii, una mai specială decât alta, corpuri de control, în funcție de gravitatea situațiilor, plângeri la Poliție și Parchet, proteste în stradă, scenarii cu legături între întâmplările nefericite și oamenii politici. Peste toate, promisiuni și angajamente care mai de care mai (in)credibile!

Așa s-a întâmplat cu accidentul de la Mihăilești, din 2004, unde a explodat o cisternă încărcată cu azotat de amoniu și au murit 17 persoane, cu incendiul din Clubul Colectiv, unde au murit 64 de tineri, cu incendiul de la Maternitatea Giulești și alte spitale din țară. După fiecare tragedie, cioclii democrației noastre au dat năvală cu declarații, presupuneri, anchete și măsuri ca pe viitor să nu se mai repete așa ceva. De ce atunci și nu înainte? De ce s-a așteptat să se producă nenorocirile și nu s-au prevenit astfel de accidente și incidente? De ce? Că așa e la noi! Slujbașii statului au venit, au văzut, au spus câteva vorbe la camera de luat vederi, gen: „ne pare rău pentru familiile victimelor, pentru copiii rămași orfani. Vom face, vom drege.”. S-a schimbat ceva esențial de atunci? S-a construit cumva un spital pentru arși și eu nu știu? Păi vedeți!

Martorii întâmplării nefericite de la Crevedia povestesc că era o chestiune de timp ca să se producă așa ceva. Și despre cele întâmplate la Maternitatea Giulești ori Spitalul Județean de Urgență Neamț s-a spus la fel. Stația GPL din Crevedia activa de 3 ani ani fără a avea autorizație de funcționare. Trei ani, timp în care nicio instituție a statului (nici măcar ISU care o amendase în mai multe rânduri), nu l-a întrebat pe patron (fiu de primar) „bă, tu cum funcționezi? Cum faci transferul de gaz dintr-o cisternă într-alta, că acilea nu e vorba de mutat sacii de ciment dintr-un camion într-altul?” Ce-or fi păzit instituțiile și slujbașii care dorm în hainele statului? Au belit belingherul, ce să facă altceva? S-au făcut că nu văd, nu aud, nu știu nimic. Că nu ar fi fost treaba lor. Dar a cui, a lu’ tata bătrân și a lu’ muma cu flori pe burtă? Oamenii din sat povestesc că polițiștii piteau radarul chiar lângă stația GPL. Pe ei îi interesau amenzile și șoferii beți, drogați sau vitezomani și nicidecum detaliile tehnice ce fac diferența dintre viață și moarte.

De ce toate astea? De aia. Pentru că trăim în România unde totul ține trei zile, la fel ca nunta. Vorbăraia asta cu măsurile ce vor fi luate pe viitor va fi dată uitării imediat după ce mortul e dus la groapă, iar noi plecăm acasă cu colacul și lumânarea primite la pomană.

• Tweet
• Pin It