Îndrăgitul festival Rock la Mureș, primul eveniment open air din vestul țării, revine la Periam Port. The Casualties și Dropout Kings, capi de afiș.
Organizatorii festivalului anunță o ediție specială, între 12 și 13 iulie, cu o serie de show-uri incendiare din partea unor trupe legendare din scena internațională, precum The Casualties sau Doctor Krápula, dar și o demonstrație de talent din partea celor mai în trend trupe europene la ora actuală, cum ar fi, Stain The Canvas, Dead Like Juliet, Dropout Kings sau Suasion.
Pe lângă concertele ce se vor întinde pe două zile de festival, vor fi 8 concerte pe zi, participanții la ediția a XII-a a festivalului Rock la Mureș se vor bucura și de o serie de activități sportive și artistice.
Printre toate acestea vor fi demonstrații de graffiti, workshop-uri, ateliere și multe alte activități interesante. După încheierea fiecărei zile de concerte, publicul este invitat la after party-uri tematice cu dj renumiți dar și artiști care au făcut istorie în scena muzicală de nișă din România.
„De menționat că, fiecare prestație a headlinerilor din fiecare seară, The Casualties, vineri, și Dropout Kings, sâmbătă, se va încheia cu un minunat și imens de foc de tabără care să celebreze prietenia și bucuria de a fi împreună. Pentru cei mai nostalgici dintre participanți, organizatorii festivalului au pregătit un spectacol deosebit cu celebra trupa românească VH 2.0, formație care reunește în componența ei adevărate legende ale scenei rock din România, printre care Mihai Pocorschi, dar și pe Doru Tudoruț, o voce deosebită și o figură foarte prezentă în showbiz-ul autohton”, anunță organizatorii.
Locuitorii comunei Periam beneficiază anul acesta de o reducere substanțială la abonamentul pe ambele zile de festival, prețul acestora fiind de numai 100 de lei.
Pentru restul participanților, prețul unui abonament pe două zile de festival este de 175 de lei și se pot achiziționa de pe site-ul iaBilet.ro sau de la intrarea în festival. De asemenea, pe site-ul iaBilet.ro se găsesc și abonamente promoționale de grup la un preț avantajos, dar și bilete pentru o singură zi de festival.
Proiectul este susținut de Primăria Periam și Consiliul Local.