Robu: „Eu nu sunt un super-director al Colterm, dar sunt un primar-jucător”. Datoriile de sute de milioane rămân totuși o problemă

Timișorenii au fost cât pe ce să rămână fără apă caldă miercuri, când E.ON a fost aproape să oprească alimentarea cu gaz a companiei de termoficare, din cauza datoriilor mari, atât istorice, cât și curente. Robu a recunoscut situația, dar spune că, deocamdată, deși e primar de 7 ani, nu a avut ce face. Liberalul e conștient însă că situația nu poate continua la nesfârșit.

Robu a dat vina, ca de obicei, pe presa care a scris de amenințare pentru timișorenii care nu au centrale pe gaz sau boilere, pe motiv că s-a făcut imagine negativă orașului la nivel național, dar și pe „greaua moștenire”. „A fost un pericol, dar nu s-a finalizat, pentru că în ultimul moment am făcut diligențele necesare, și și de data aceasta, diligențele au fost de succes. Colterm este într-o situație dificilă. Sunt primar de 7 ani și am avut sute de milioane de lei deficit la Colterm, Am plătit, dar tot au mai rămas de plătit sute de milioane de lei. Guvernul nu a plătit subvenția, administrația trecută la fel și am acumulat o datorie uriașă. Acestora li se adăugă pierderile induse, care se plătesc de la bugetul local. Cetățenii plătesc doar pierderile la nivelul blocului. Noi plătim din datoriile istorice, dar nu avem capacitatea să plătim și datoriile curente. Pe motiv că au fost alte orașe, precum Bacău sau Oradea, unde societățile au falimentat și E.ON a rămas cu pagube mari, ei impun ca măsuri de precauție plata în avans a facturilor. Noi nu avem capacitatea să plătim în avans, nu putem plăti nici măcar ce am consumat. Am făcut intervenția mea ca garant. Eu nu sunt un super-director al Colterm, dar sunt un primar-jucător”, a precizat edilul, cu referire a faptul că a reușit să oprească sistarea alimentării cu gaz, ceea ce lăsa Timișoara fără apă caldă.

Robu a mai spus că înainte Colterm aveam și un management mai prost. Edilul a precizat că până acum a încercat să mențină giga-caloria la același preț, iar majorările de preț de pe piața de combustibili să fie suportate de autoritățile locale, prin subvenție. Edilul recunoaște însă că nu se va putea continua la nesfârșit cu păsuiri pentru un Colterm plin de datorii. „Nu se poate continua așa la nesfârșit, în mod categoric. O să vedem ce e de făcut, dar de către administrația locală, nu sunt multe de făcut. Am putea să venim cu o bulă de oxigen dacă am reduce subvenția și am mări prețul la gigacalorie”, a mai spus primarul.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

În Timișoara, 60.000 de familii sunt abonate la Colterm, ceea ce înseamnă 250.000 de locuitori.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/