Nicolae Robu, fostul primar al Timișoarei, a fost audiat joi la DNA, în calitate de martor, în dosarul privind angajările trucate din instituție.
Joi, fostul primar al Timișoarei Nicolae Robu a fost chemat la audieri, la sediul DNA Timișoara, în calitate de martor. Fostul edil a dat declarații în dosarul privind angajările trucate din Primăria Timișoara, din timpul mandatului său.
„Mi-au prezentat cum stau lucrurile în cercetarea pe care o întreprind, am fost pus în temă, nu e problema mea mai departe. Sigur că procurorii, și apoi instanța de judecată vor stabili vinovățiile și sancțiunile de rigoare, așa cum este normal. Eu chiar n-am ce să comentez. Am fost profund decepționat, indignat, să văd că unii oameni sunt în stare să facă așa ceva”, a afirmat Nicolae Robu, la ieșirea din sediul DNA Timișoara.
De asemenea, fostul primar al Timișoarei a precizat că este normal faptul că a fost chemat la audieri, „eram primar în exercițiu. Eu am semnat dispozițiile de angajare, în urma concursului. Nu am cum să mă tem, pentru că nu există nici cea mai mică implicare a mea. Este un lucru firesc să fiu chemat, să-mi spun punctul de vedere, ce știu despre ce s-a întâmplat, și asta e tot. Nu poate nimeni ajunge la concluzia că eu aș avea vreo implicare, pentru că n-am avut”.
Totodată, Nicolae Robu a afirmat că nu Dominic Fritz ar fi fost cel care a făcut plângere la DNA cu privire la concursurile trucate, așa cum actualul primar susține.
„Nici vorbă. Eu pot să vă arăt sesizarea făcută la DNA de către mine pentru directorul de atunci de Patrimoniu, fost consilier personal al meu, Răvășilă. Eu m-am prezentat personal la DNA, am predat stick-ul și este înregistrarea de rigoare, sunt documente de rigoare doveditoare. Eu am făcut pentru cazul Răvășilă, legat de implicarea lui în relația cu cei de la cimitire. În urma acelei sesizări făcute de mine, s-a verificat dosarul de personal al domnului Răvășilă și procurorii, polițiștii judiciari au văzut în dosar că erau scrisuri diferite. Și de aici a plecat totul. Asta-i o minciună ordinară că noul primar a stat noaptea și a răsfoit dosarele și a făcut el pe marele detectiv. Nici vorbă”, a explicat fostul primar al Timișoarei.