Fostul primar al Timișoarei, Nicolae Robu, a reacționat după ce Dominic Fritz a anunțat că a depus o plângere penală la DNA cu privire la fraudarea unor concursuri de angajare în perioada în care acesta era primar. Robu a spus că pe durata mandatelor sale de primar le-a acordat încredere colaboratorilor săi, dar nu poate garanta decât pentru el însuși.
Dominic Fritz a sesizat, miercuri, procurorii anticorupție după ce a descoperit în instituția pe care o conduce o posibilă rețea care ar fi fraudat mai multe concursuri pentru ocuparea unor funcții publice. Sunt dovezi, susține primarul Dominic Fritz, că lucrările a 7 funcționari au fost scrise de aceeași persoană, un angajat al Serviciului de Resurse Umane.
„Nu are niciun pic de credibilitate în fața mea. De un an de când este primar nu a făcut nimic pentru oraș. Timișoara este într-un declin fără precedent vizibil de oricine cu mintea nesubordonată patimilor politice, indiferent de poziționarea la vot în 27 septembrie 2020. Dacă totuși cele semnalate, descoperite, așa cum domnul Fritz ne spune, pornind de la o cercetare punctuală a DNA, vor fi confirmate de instituțiile abilitate, atunci, făptașul sau făptașii trebuie pedepsiți la nivelurile maxime prevăzute de lege pentru că faptele sunt de o gravitate maximă pentru un funcționar public. Ce este dezgustător este că domnul Fritz încearcă să profite de această situație pentru a-și justifica raportul liniuță, raportul zero realizări la un an de mandat, transformând-o într-o nouă fumigenă. Am avut parte non-stop de fumigene în acest un an aproape scurs de la alegerile din 2020. Ar cam fi cazul să vedem și realizări.”, a scris Nicolae Robu pe pagina sa de Facebook.