Risipă de bani la bugetul Caransebeșului. „Oamenii care intră în bloc merg acasă unde au apă și săpun!”

Costurile pentru dispersoarele cu soluția dezinfectantă, impuse la intrarea în scările de bloc prin Ordonanța Militară nr. 4, nu reprezintă deloc o cheltuială neglijabilă pentru bugetul Primăriei Caransebeș în această perioadă de stare de urgență, în care toată atenția se îndreaptă către Spitalul Municipal de Urgență.

Avertismentul vine din partea primarului Felix Borcean, care spune că administrația publică locală va avea și așa bugetul redus pentru că încasările nu vor fi cele preconizate înainte de criză, iar mare parte din bani se duc către Spital:

Vă dați seama că noi avem 500 de scări de bloc și nu am mai găsit să facem comandă decât pentru 83. Nu există la nivel de țară aceste aparate pe care ar trebui să le montăm la intrarea în bloc, ca să nu mai punem la socoteală și soluția dezinfectantă cu care ar trebui umplute. De ce trebuie să facem risipă pentru că această substanță dezinfectantă nu este necesară celor care intră în blocuri, de fapt, vin acasă, unde obligatoriu te speli pe mâini. Cheltuim o grămadă de bani din bugetul local, aproximativ 50.000 de lei doar pe dispersoare la care se adaugă și soluția dezinfectantă. Practic face praf tot bugetul local pe o măsură care cred eu că putea fi evitată și acordați acești bani către spital unde este imperios necesar. Nu zic că oamenii nu au nevoie, dar dacă au ajuns în scara blocului înseamnă că merg acasă unde toată lumea are apă și săpun”, a menționat primarul Caransebeșului, Felix Borcean.