Riscă închisoare pentru 1.300 de euro

politia frontier

Un bărbat din Timiș a riscat să ajungă după gratii pentru a câștiga 1.300 de euro. Acesta transporta migranți contra cost.

Timișeanul a fost prins cu 13 transfugi în mașină, în zona orașului de graniță Jimbolia. Ar fi cerut de la fiecare 100 de euro.

„Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului B.N., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranți. În fapt a fost reținut că în data de 21.07.2022, în jurul orelor 18:10, în scopul obținerii sumei de 100 euro pentru fiecare migrant, inculpatul ar fi transportat cu autoturismul, pe drumul județean DJ 594, dinspre orașul Jimbolia înspre localitatea Grabaț, 13 migranți care au trecut fraudulos frontiera de stat din Serbia în România, cu intenția de a ajunge ulterior, în mod ilegal, în țări din Europa de Vest”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

Cercetărilor procurorilor s-au încheiat, iar acum dosarul a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Timiş.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/