Rezultate slabe pentru elevii cărășeni la simularea examenelor pentru Evaluarea Națională

Note mici pentru elevii din Caraș-Severin la simularea Evaluării Naționale. Cele mai slabe note s-au obținut la Matematică.

Elevii de clasa a VIII-a care în vară vor susține Evaluarea Națională au aflat astăzi că trebuie să se pregătească mult mai bine pentru a promova examenele din vară. Spunem asta ca urmare a rezultatelor slabe pe care cei mai mulți dintre aceștia le-au obținut la simularea probelor scrise din cadrul Evaluării Naționale.

Potrivit situației transmise de Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin, cele mai dezastruoase note s-au înregistrat la Matematică, unde din cei 1.702 elevi prezenți, doar 504 candidați au obținut note mai mari sau egale cu 5, adică un procent de numai 29,61%. Restul de 1.198 de elevi nu au reușit să ia peste 5 (procent 70,39%). Cea mai mare notă la Matematică a fost 9,75, obținută de o elevă de la Școala Gimnazială Nr. 3 din Oțelu Roșu.

Proba scrisă la Limba și Literatura Română a fost, se pare, mai accesibilă elevilor. Aceasta a fost susținută de un număr de 1.718 elevi. Dintre aceștia, 1.167 au obținut note mai mari sau egale cu 5 (procent 67,93%), restul de 551 nu au promovat. Cea mai bună lucrare la Limba și Literatura Română a fost notată cu 9,85. Aceasta aparține unei eleve de la Colegiul Național „Traian Lalescu” din Reșița.

De asemenea, la Limba Maternă (germană și croată) s-au prezentat 14 candidați. Aici s-au obținut 5 note sub 5 și 9 mai mari sau egale cu 5. Cea mai mare notă la această disciplină a fost 9, obținută de două eleve de la Liceul Teoretic Bilingv din Carașova.

Reamintim faptul că este pentru prima dată când simularea se derulează în condiții similare cu cele de examen, digitalizat, iar lucrările nu au mai fost corectate de către profesorii din unitatea de învățământ, fiind distribuite aleatoriu evaluatorilor din toată țara. Notele nu vor fi trecute în catalog, însă rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții cu elevii, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/