În urma competențelor la probele de limba maternă și cele digitale, nivelele de competență obținute de către elevii nu vor afecta media lor de Bacalaureat.
În Caraș-Severin, din cei prezenți în fața profesorilor evaluatori, majoritatea au obținut un nivel de competență care să demonstreze pregătirea lor pentru aceste probe, însă indiferent dacă sunt începători, avansați sau experimentați, aceste rezultate nu sunt incluse în media cu care vor intra la facultate.
Chiar dacă nivelul de dificultate al acestor probe nu este unul care să creeze „victime” printre elevii de clasa a XII-a, au existat totuși cazuri în care elevii nu au luat proba din cauză că nu s-au prezentat la examen.
Pentru probele de competență ligvistică în limba maternă, din cei 43 de elevi înscriși, a fost o prezență totală, 13 dintre ei obținând nivelul mediu de competență, tot 13 sunt avansați, iar 17 elevi sunt experimentați în limba maternă vorbită.
La probele de competență digitală, situația a stat puțin altfel. Din cei 2614 de elevi înscriși, au absentat 146 dintre ei, adică un procent de 4,52 la sută. Cei mai mulți dintre cei care s-au prezentat au obținut un nivel mediu de competență. Experimentați au fost 575 de elevi, iar a existat un număr de 149 de elevi fără nivel.