Condamnat definitiv pentru corupție, medicul timișorean Al Jobory Hazm, de la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, nu a negat existența plicului cu 1.000 de lei de pe biroul său, dar a explicat că banii n-au rămas la el, ci au ajuns la alți oameni în halate albe!
Ajuns în fața instanţei pentru că, în luna ianuarie a anului 2016, a primit 1.000 lei şi o plasă cu bunuri alimentare, în legătură cu efectuarea unei intervenţii chirurgicale, doctorul Al Jobory Hazm a susţinut că din probele administrate reiese că nu există nicio dovadă că ar fi săvârşit vreo faptă de luare de mită. În opinia sa, există contradicţii marcante între declaraţiile celor trei martori denunţători, astfel că nu se poate contura ideea că, într-adevăr, ar fi primit vreo sumă de bani şi o sacoşă cu alimente. Mai mult, medicul susține că, denunțătoarea, soția defunctului, l-a indus intenționat în eroare. În sensul că medicului i-a fost creată percepția că i se impută serviciile medicale prestate în clinica sa privată și nu în spitalul de stat „Victor Babeș”. A susţinut că denunţătoarea a invocat lipsuri alimentare atunci când a pretins banii, intenţionând astfel să-l inducă în eroare, pentru a-l determina să dea o sumă de bani care să fie apreciată ca o recunoaştere a unui act ilicit, dar inexistent. Al Jobory Hazm consideră totodată că aparţinătorii bolnavului decedat au fost determinaţi să îl provoace, sub pretextul lipsurilor materiale, explicând că familia cu probleme financiare se bucură de orice venit, chiar şi nejustificat. Concluziile doctorului, puse prin avocat în sala de judecată, au fost de achitare, acţiunea de luare de mită apreciindu-se ca fiind o acuzaţie nedreaptă şi nedovedită.
CITEȘTE ȘI:
Banii dați de doctor denunțătoarei?! Nu ar fi de fapt returnarea unei părți din șpagă, cu expresia generozităţii sale. Doctorul s-ar fi oferit să o ajute pe denunţătoare, dându-i în două rânduri, câte 200 lei, după ce a aflat de la aceasta că nu are bani să cumpere rechizite la copii! Numai că împrejurările în care inculpatul i-a restituit martorei o parte din suma de bani, luată cu titlu de mită, au fost înregistrate audio-video! Astfel, medicul a fost înregistrat spunându-i denunțătoarei:
„Nu ţi-a cerut nimeni, eu personal n-am luat nimic de la tine, colegii mei nu intră nimeni în sală şi nu ţi-a cerut nimeni”. (…) Colegii mei chirurgi nu intră cu mine în sală fără să ia ….. eu n-am beneficiat nici un leu! Sincer, du-te la colegii mei, ia de la ei!”, s-a justificat doctorul în fața văduvei.
Instanța a constatat că medicul inculpat este nesincer și că încearcă să dea o altă interpretare dialogului purtat cu martora, însă, din analiza discuțiilor interceptate de DNA, s-a concluzionat fără echivoc faptul că, deși nu a pretins în mod direct de la denunțătoare o sumă de bani pentru efectuarea actului medical, a acceptat primirea banilor și a bunurilor de la soția pacientului, în legătură cu efectuarea actului medical. „Mai mult, edificator în privința vinovăției inculpatului, așa cum rezultă din interceptările ambientale, sunt afirmațiile inculpatului în care îi spune martorei denunțătoare «Eu din ce ai dat tu, să ştii că nu am luat un leu….. colegii mei chirurgi nu intră cu mine în sală fără să ia… eu n-am beneficiat nici un leu!», afirmații din care rezultă în mod evident că inculpatul a primit bani de la martora denunțătoare, sugerându-i, totodată, că ar putea să se adreseze celorlalți medici care au intrat în operație alături de el, pentru a-și recupera banii, elemente ce susțin starea de fapt reținută în cauză”, a motivat instanța sentința de condamnare.
Al Jobory Hazm a spus clar că medicii chirurgi de la „Victor Babeș”, parte din ei, sunt corupţi. Referitor la aspectele privind eventualii bani daţi anestezistului, se reține că acestea au făcut obiectul altor cercetări penale şi nu au legătură cu starea de fapt din actualul dosar. „Instanţa reţine mai întâi lipsa sa constantă de sinceritate, acesta negând comiterea faptei în ciuda probelor existente împotriva sa. De asemenea, trebuie observat că inculpatul a luat cu titlu de mită o sumă de bani superioară posibilităților materiale ale familiei pacientului, deși era vizibil că acesta nu era o persoană cu o situație materială foarte bună. În fine, comportamentul inculpatului nu este de natură să facă onoare profesiei sale și este în mod vizibil contrar jurământului pe care acesta l-a depus odată cu dobândirea calității de medic”, au mai motivat magistrații Tribunalului Timiș.