Revoltă în Parlamentul European față de CFR Călători! „Refuz să cred că ne jucăm cu simboluri naționale”

Vestea că în România se fac tot felul de demersuri pentru ca circulația pe linia Oravița-Anina să devină istorie a ajuns până la urechile membrilor Parlamentului European. Prima reacție nu a întârziat să apară: un simbol național nu este o jucărie a intereselor!

Data de 15 decembrie, când trenul care circulă pe linia Oravița-Anina va deveni doar unul turistic, se apropie cu pași repezi. Nicio mișcare din partea politicienilor de Caraș-Severin în acest sens, pentru salvarea Semmeringului bănățean. Doar oamenii de rând, turiștii, iubitorii de natură sunt cei care mai trag salve de tun în speranța că cineva, undeva, le va auzi…

Dacă în România nimeni nu aude și nu vede, lucrurile au fost sesizate tocmai în Parlamentul European. Este inadmisibil ca un simbol național, așa cum este Semmeringul bănățean, să dispară pur și simplu din interesele ascunse ale unora cu funcții înalte sau cu poziție socială.

„Trag un semnal de alarmă ferm, pentru că vorbim despre o rută cu frumuseți unice, râvnită de toți turiștii străini care vizitează zona, vorbim despre un paradis geografic! Acest paradis trebuie păstrat, conservat, dezvoltat, nu restrâns, restricționat! Refuz să cred că ne jucăm cu simboluri naționale, căci aici vorbim despre așa ceva! Declarativ, unii militează pentru dezvoltarea turismului românesc… Astfel? Deținem o bijuterie a infrastructurii și a naturii și decidem s-o ascundem privirilor celor care ne vizitează? E absurd! Voi lua atitudine oficială și voi solicita o revizuire imediată a deciziei CFR Călători!”, a dat asigurări europarlamentarul Maria Grapini.

Conform celor mai recente prevederi ale CFR Călători, din 15 decembrie deplasările se vor mai face pe ruta Oravița-Anina doar cu rezervare prealabilă și dacă există minimum 30 de doritori pentru aceeași cursă. În luna septembrie s-a discutat despre varianta ca trenul să circule doar în weekend, însă în urma revoltei populare și a reacției ulterioare din partea unor parlamentari cărășeni, s-a revenit asupra deciziei. De data aceasta mai există salvare?

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/