Retrospectiva anului 2019 pentru Clubul Rotary Caransebeș

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Toate acțiunile Rotary Caransebeș din 2019 au fost puse pe tapet în fața guvernatorului Rotary România. Acțiunea a fost coordonată de președintele Clubului pentru următorul an – Călin Lazăr.

Rotary Caransebeș, ca de altfel toate cluburile din lume și din Districtul 2241 România și Republica Moldova, își desfășoară activitatea pe cele 6 ramuri de interes: pacea (toleranță și abordare constructivă a lucrurilor), apa și sanitația, proiecte în folosul sănătății oamenilor, profilaxia bolilor privind prevenția cancerului la sân sau a problemelor dentare la copii, proiecte pe educație.

În toată lumea toate acele națiuni care sunt orientate către educație conduc omenirea din toate timpurile. Cine a fost interesat de educație, cultură, știință au ajuns societăți importante cu profituri foarte mari, comunitățile lor sunt dezvoltate, asta trebuie să înțelegem și noi. Și de aceea și noi prin Rotary premiem excelența, dăm burse la copii, ajută copilașii defavorizați să meargă la școală să prevenim abandonul școlar, dăm hăinuțe la copii, ghiozdane rechizite, facem cu puterile noastre, evident lucruri cu mare drag și conștienți că toate aceste lucruri sunt în folosul nostru ca indivizi, pentru că noi suntem beneficiarii direcți a faptului că ne vom întâlni pe stradă cu oameni mai educați, mai sănătoși, vor fi angajați în firmele după care beneficiem toți mai productivi sunt consecințe pe care noi le putem îndrepta cu puterea exemplului”, ne-a declarat guvernatorul Rotary Districtul 2241 România și Republica Moldova, medicul Marian Neagoe din Oradea, membru Rotary de 20 de ani.

Noutățile de anul acesta este cartarea clubului Interact, un Rotary format din adolescenți și tineri care-și doresc să se implice în activitățile organizate la nivel de comunitate cu scop comun de a-și ajuta semenii.

STPT job 1000x200

Cartăm Clubul Interact Caransebeș vineri de la ora 15.00 în sala de spectacole a Casei de Cultură, după care tinerii organizează Balul Bobocilor pe oraș. Atât balul cât și afterparty-ul sunt evenimente caritabile, banii pe care-i adunăm din vânzarea biletelor la cele două evenimente și din sponsorizări o să-i donăm familiei unei colege de-a lor care suferă de cancer”, ne-a declarat Călin Lazăr, președintele Rotary Caransebeș.

Președintele a mai spus că din luna martie se lucrează cu copii, iar activitățile au fost toate caritabile, tot eforul lor adresându-se tot copiilor.

Am mai avut activități precum «Alergăm pentru un Zâmbet», am oferit un prânz cald copiilor de la Centrul din Zăgujeni, o petrecere la piscină, iar banii de acolo s-au colectat tot pentru colega lor, au avut acțiuni de Halloween, iar cu banii strânși vom face mici cadouri la pacienții de pe secția de Pediatrie a Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș”, a mai spus Lazăr.

Președintele Rotary Caransebeș, care a mai menționat că și anul acesta la căsuța Rotary de la Târgul de Crăciun din centrul orașului se vinde o cană de vin fiert, ciocolată caldă sau ceai, pentru o cauză nobilă: „O cană pentru excelență” – premierea olimpicilor la învățătură.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/