Amintiri dureroase la UVT! „Am zis că dacă e să mor, măcar să mor drept. Mi-a dat sângele pe gură”

lazlo tokes

Conferințele susținute la Universitatea de Vest din Timișoara despre Revoluție au adus actorii principali de pe scena evenimentelor din 1989 în fața studenților. László Tőkés, la casa căruia s-a aprins scânteia revoluționară, generalul Viorel Oancea, primul ofițer care s-a alăturat revoluționarilor, istoricul Adrian Kali și revoluționarul Corneliu Vaida au povestit cum au trăit momentele de cumpănă acum 30 de ani.

Profesorul universitar Vasile Popovici a moderat conferința finală din seria „Timișoara, trei decenii de libertate”. De la începutul anului universitar precedent, studenții au putut să urmeze cursul despre evenimentele sângeroase din 1989. În programul dedicat celebrării Revoluției de la Timișoara s-au înscris și conferințele care au avut loc pe tot parcursul anului. „Scopul conferințelor noastre nu este să stabilească eroi și să dea medalii, să distingă între revoluționari, rostul este de a ne informa studenții și cadrele didactice tinere ale Universității noastre cu privire la un eveniment major petrecut în orașul nostru și în țara noastră”, a precizat Vasile Popovici.

László Tőkés a rememorat cum a ajuns la Parohia Timișoara. În 1986 a fost mutat disciplinar de la Parohia Oradea pentru că a fost considerat un opozant interior al Bisericii Reformate. Nu își dorea să fie un lider revoluționar, dar contextul istoric l-a pus în față. „Înainte de a venit la Timișoara am fost exclus doi ani din cler, dar datorită presiunilor venite din lumea democratică am fost preluat de Parohia din Oradea și detașat în Timișoara cu gândul că Timișoara este pe filiera bisericii maghiare și reformate. Nu mă străduiam să fiu tribun revoluționar, pur și simplu încercam să îmi îndeplinesc chemarea mea bisericească și într-o bisericuță am început să reîntregesc comunitatea”, a povestit episcopul. Misiunea sa în Timișoara a fost să organizeze biserica unde a fost trimis. Primele critici aduse regimului au fost prin prisma predicărilor sale ale cuvântului lui Dumnezeu. Propovăduirile sale au dus ca la 10 decembrie acum 30 de ani să anunțe de la amvon schimbarea sa. Tot atunci i-a invitat pe credincioși să fie martori în mod pașnic la abuzul pe care îl trăia. Când situația a devenit periculoasă, i-a rugat să meargă acasă pentru a nu se pune în pericol. „Chiar dacă i-a trimis acasă, oamenii au persistat. Am fost mândru, să vă spun sincer, că atât de mult s-au încurajat, s-au îmbărbătat și și-au asumat răspunderea pentru valorile pe care ni le asumăm în biserică și comunitate. Eu nu am vrut să le risc viața, dar ei au insistat. Demonstrația de solidaritate s-a transformat într-o manifestare anticomunistă, anticeaușistă. Punctul de întoarcere a fost când au oprit circulația tramvaielor. Au scandat lozinca anticomunistă, au intonat imnul pe care l-am auzit astăzi și demonstrația s-a transformat în acea scânteie care a aprins revolta populară din Timișoara”, a încheiat László Tőkés.

Adrian Kali se consideră supraviețuitor al Revoluției, nu erou. La conferință a venit cu glonțul cu care a fost împușcat la intersecția Pestalozzi-Pârvan. Elicopterul care survola deasupra lui și o flacără lungă de culoare albastră la 50 m distanță de el i-au stârnit instinctul de supraviețuitor. „Au tras prima rafală, am surzit și am strigat să nu se tragă. Am strigat «Suntem frații voștri!». S-a auzit o voce «Frate pe dracu!». Am simțit o lovitură, m-am îndreptat, am zis că dacă este să mor, măcar să mor drept. Mi-a dat sângele pe gură. Prietenii mei au oprit o mașină care era plină de carne de porc. Pe strada Cluj se vedeau TAB-urile armatei. Șoferul s-a uitat la noi care voia să ne dea jos. A băgat viteză, ne-a dus la urgență. La spital era întuneric, pe jos era plin de sânge și cadavre. Un medic african m-a trimis la chirurgie toracică. O domnișoară  a intrat cu un registru. Un rănit din fața mea și-a rupt buletinul și și-a mestecat poza. Au intrat securiștii în spital. Când am ieșit din spital s-a tras asupra salvării cu care am ajuns la Victor Babeș. Mi-au făcut injecție locală și m-au cusut”, și-a povestit Adrian Kali experiența cu Revoluția.

Revoluționarul Corneliu Vaida a povestit cum mama sa l-a sunat și l-a avertizat să nu o viziteze pentru că este scandal la vecinul Tőkés. Și-a luat geaca și a pornit către reședința pastorului, unde a fost oprit de milițieni care l-au bătut. „A doua zi am mers cu copilul la teatrul de păpuși. Era închis. Am mers să văd ce se întâmplă în piața Maria. M-am gândit că nu mă vor opri cu un copil în brațe. M-au oprit și mi-au spus să mă întorc. Atunci copilul meu de trei ani a strigat «Jos, Ceaușescu»”, își amintește Vaida. Zilele următoare a fost amenințat de ofițeri cu pistolul, fugărit de TAB-uri, a văzut o femeie călcată de vehiculele militare și a aflat că un coleg de la locul de muncă a fost ucis și incinerat. În timp ce revoluționarii negociau cu prim-ministrul Dăscălescu, Vaida trebuia să depisteze securiști infiltrați în piața Operei. „Am văzut un tip care avea o glugă băgată în interior. Atunci l-am bătut pe spate și l-am întrebat: «Ce mai faci, prietene?». Am simțit pistolul în glugă. L-a dus înăuntru și după 15 minute l-am văzut cum sare gardul și fuge”, a povestit Corneliu Vaida. Amintirea sa de suflet rămâne momentul în care a scris cu un spray cu pigment roșu pe clădirea Consiliului Județean „Poporul a învins”.

Generalul Viorel Oancea, ofițer la apusul erei Ceaușescu, a redat momentul când i-a cerut comandantului unității să transmită colonelului Rotariu refuzul de a ieși în stradă să tragă în cetățeni. „Am adunat oamenii care gândesc ca mine și ne-am sfătuit ce să facem. Au venit cei de la Caracal care erau gata să radă tot ce este în piață. Între timp, am aflat că vin și de la Vânju. Ne-am sfătuit ce să facem ca să arătăm eșantioanelor superioare că nu suntem de acord ca armata să tragă în oameni. Am hotărât să cerem ca armata să nu mai fie scoasă să tragă, nici alte forțe, adică Securitate și Miliție. Altfel, ieșim în stradă să apărăm manifestanții. Am cerut transmiterea poziției unității de către comandantul unității. L-am forțat să se ducă la divizie la colonelul Rotariu și să spună punctul nostru de vedere”, a explicat generalul. Și-a amintit ultimul discurs ținut de Ceaușescu în București. S-a așteptat să își anunțe demisia. Între timp, i-a transmis soției sale să ia copiii și să plece de acasă pentru a evita să se facă presiuni asupra sa de către superiori. Abia când a văzut că Bucureștiul s-a alăturat suflului revoluționar s-a ușurat. După ce a vorbit la balconul operei, a fost reținut de șeful statului major, Ștefan Gușă, care i-a reproșat că a pătat onoarea militară. „Onoarea mea ca ofițer a fost pătată pentru că nu am ieșit să apărăm populația”, i-a transmis Viorel Oancea.