Rețineri în urma scandalului din Catanga! Martorii mint? „Nu s-a folosit nicio armă!”

Ancheta în cazul răfuielii de pe Calea Caransebeșului își urmează cursul firesc, iar cinci dintre persoanele implicate în scandalul de miercuri au ajuns astăzi la audieri. Asta deși cei mai mulți dintre riverani nu credeau că autoritățile își vor face treaba.

Aleea Constructorilor din Reșița a fost miercuri punctul de fierbere al orașului. O mașină a fost distrusă cu bâte și bolovani, iar zeci de persoane s-au adunat în mijlocul străzii, revoltate de modul în care autoritățile tratează astfel de incidente. Vinovați ar fi membrii unei familii de romi, despre care vecinii spun că fac legea prin teroare în zonă. Cu câteva zile înainte, o altă mașină de pe aceeași stradă a căzut pradă nervilor și răzbunărilor.

Contrar așteptărilor martorilor, Poliția și-a făcut treaba, așa că 5 persoane implicate în răfuială au fost chemate la audieri. „Întrucât o parte dintre persoanele implicate au părăsit domiciliu, în cursul zilei de astăzi au fost puse în aplicare un număr de cinci mandate de aducere față de persoanele implicate. Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița a confirmat începerea urmării penale față de cinci suspecți, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburare a ordinii și liniștii publice și distrugere”, informează Dinu Nicorici, purtătorul de cuvânt al Poliției cărășene.

CITEȘTE ȘI: VIDEO. Răfuială ca-n Bronx într-un cartier al Reșiței! Mașini distruse, răngi, bâte și împușcături în miezul zilei!

În urma audierilor, doi dintre suspecți, un bărbat de 48 de ani și altul de 22 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați în fața judecătorului de drepturi și libertăți.

Deși unul dintre romii arătați cu degetul de martori prezenta mai multe urme de gloanțe, provenite, conform spuselor sale, de la o armă cu bile de cauciuc, polițiștii nu au găsit până acum niciun indiciu care să confirme ipoteza folosirii unui pistol.