UPDATE. Rețea mafiotă destructurată de mascați. Nume de cod: „La Famiglia”!

19 percheziții domiciliare au loc la această oră la Reșița, dar și la Oravița și în localitățile învecinate pentru contrabandă calificată cu țigări. Oamenii legii au denumit operațiunea „La Famiglia”, întrucât ilegalitățile erau săvârșite de membrii unei familii care alimentau cu țigări netimbrate piața neagră din Caraș-Severin.

Perchezițiile se efectuează în dosarul cu numele de cod „La Famiglia”, aflat în instrumentarea unei echipe mixte formate din procuror și 4 ofițeri de poliție judiciară din cadrul Poliției de Frontieră și al Poliției Oravița și are ca obiect săvârșirea în formă continuată, de către  membrii familiei Covaci, a infracțiunilor de contrabandă calificată constând în comercializarea țigărilor care intrau ilegal în țară.

„Țigările erau achiziționate de la cetățeni sârbi care le introduceau ilegal în România și erau comercializate fie direct de suspecți, membrii familiei Covaci, în zona Pieței Oravița, fie prin suspecți care dețineau afaceri de familie în localitățile învecinate. Perchezițiile au ca scop identificarea și ridicarea de corpuri delicte și mijloace de probă, aplicarea măsurii sechestrului judiciar pe întreaga avere a familiei Covaci și executarea a 12 mandate de aducere a suspecților la sediile organelor judiciare în vederea audierii, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului Oravița, procurorul Radu George Bucurică.

bani_confiscati DSC04782
FOTO: Poliția de Frontieră

Acțiunea este derulată de ofițeri de poliție de frontieră din cadrul SPF Naidăș și STPF Caraș-Severin şi ofițeri de investigare a fraudelor și investigații criminale din cadrul Poliției Oravița și IPJ Caraș-Severin, sub supravegherea procurorului de caz.

Organele judiciare au avut pe timpul investigațiilor sprijinul ofițerilor din cadrul Serviciului Operațiuni Speciale Caraș-Severin.

UPDATE 1, ora 11.45: În urma perchezițiilor au fost descoperite 4.794 de pachete de ţigări netimbrate sau cu timbru de Serbia, dar şi diverse sume de bani provenite din săvârşirea infracţiunilor.

politie_oravita2
FOTO: Vocea Oraviței

„Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, prejudiciul estimat fiind de peste 100.000 lei. Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oraviţa va proceda la audierea unui număr de 12 persoane, urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale ce se impun”, a declarat Mihaela Leș, purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră.

Mașinile de poliție încă împânzesc străzile din Oravița.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/