Restaurare în regim de urgență a unui lăcaș de cult din județul Timiș! Biserica din lemn datează din secolul al XVIII-lea

Arhiepiscopia Timișoarei a intervenit, în regim de urgență, pentru salvarea lăcașului de cult de la Căpăt, județul Timiș. Biserica din lemn a fost ridicată în anul 1736.

Pentru a putea fi restaurată, Institutul Național al Patrimoniului a alocat 114.000 de lei, fonduri nerambursabile, la care se adaugă și o contribuție financiară din partea Arhiepiscopiei Timișoarei.

„Prima întâlnire, în vederea demarării proiectului, a avut loc în comunitatea din Căpăt, în data de 28 august, în curtea bisericii parohiale. La această întrevedere au participat echipa de implementare a proiectului, alături de preotul paroh Pavel Popa, primarul comunei Racovița, Nicolae Dănuț Negru și credincioși ai acestei comunități, pentru a fi informați și pentru a putea sprijini pe viitor această inițiativă a Arhiepiscopiei Timișoarei. Din partea Centrului eparhial a participat diac. Ing. Timotei Anișorac, consilier în sectorul Patrimoniu și Construcții bisericești”, a transmis Arhiepiscopia Timișoarei.

Restaurarea presupune acoperirea cu un eșafodaj de protecție, pe structură de lemn, care va stopa infiltrațiile, prin șarpanta degradată, asupra picturii interioare. Impresionant este că încă se poate observa pictura originală, realizată pe lemn, veche de două secole, care va intra și ea proiectul de restaurare.

„Obiectivul intervenției de urgență îl constituie protejarea bisericii cu ajutorul eșafodajului, neinvaziv și reversibil, care nu va afecta și nici atinge monumentul. După finalizarea lucrărilor de intervenție, acest eșafodaj, proiectat de prof. Dr. Ing. Marius Moșoarcă de la Facultatea de Construcții din Timișoara, se va putea monta la alte biserici de lemn, care își așteaptă rândul pentru a fi restaurate și reintegrate în circuitul liturgic”, a mai transmis Arhiepiscopia Timișoarei.

Biserica din Căpăt a fost construită în anul 1736 și are planul dreptunghiular cu absidă semicirculară și turn mic de pronaos. Picturile murale sunt realizate în anul 1778 și au fost recondiționate în anul 1910. Preocuparea Arhiepiscopiei Timișoarei pentru restaurarea bisericilor de lemn, din patrimoniul eparhiei, a început în urmă cu mai bine de zece ani.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/