Restart pentru Metalul! Dan Alexa, în Valea Domanului?!

Metalul Reșița a fost acceptată astăzi în viitoarea ediție a Ligii a II-a de fotbal și și-a aflat și programul meciurilor. 21 de echipe se vor afla în competiție, conform hotărârii Comitetului de Urgență al Federației Române de Fotbal.

Răzvan Burleanu, preşedinte FRF, Gino Iorgulescu, prim-vicepreşedinte FRF și Octavian Goga, vicepreşedinte FRF, au aprobat astăzi componența nominală a ligii secunde de fotbal, ediția 2016-2017. Echipa lui Cătălin Rufă se află printre cele 21 de echipe ce vor lua startul în viitorul sezon, iar rosso-nerii vor juca tot în Valea Domanului. Pentru al patrulea sezon consecutiv. Însă datele problemei se schimbă radical. Cel puțin așa declară acționarul majoritar Cătălin Rufă, care are planuri mari cu echipa sa.

„Îmi doresc să-l aduc pe Dan Alexa la echipă, pentru a da un restart fotbalului reșițean. Ori vom juca cu un buget redus, mai mult cu tineri, ori vom căuta un sponsor, ori vom primi un ajutor din partea domnului primar Nelu Popa. 13 miliarde de lei vechi avem datorie, adică echipa, dar pe de alta parte, conform contractului de participațiune, avem de luat 14 miliarde de lei de la Consiliul Local”, a declarat Cătălin Rufă.

Dan Alexa a confirmat discuțiile purtate atât cu acționarul majoritar Cătălin Rufă, cât și cu primarul Reșiței, Ioan Popa, nu ar spune nu unei oferte venite dinspre Valea Domanului, însă a dat de înțeles că deocamdată nu se pune problema venirii sale la Metalul. “Nu-l cunoșteam pe Cătălin Rufă dinainte. M-a sunat să vin la Reșița, împreună cu Ovidiu Burcă. M-am întâlnit și cu primarul Nelu Popa și am discutat cu el. Am vrut să văd exact care sunt condițiile, ce se vrea. Nelu mi-a explicat foarte clar, pentru că primăria dă niște bani și se ocupă de întreținerea stadionului, vrea să aibă majoritate. Eu pe Nelu îl respect foarte mult și am o relație excepțională cu el, și nu de acum, ci de ani de zile. Este un om corect, și punctul lui de vedere l-am apreciat, l-am reținut, pentru că el a zis-o clar: dacă dă niște bani, important este să aibă majoritatea. Acum discuția este între primar și Cătălin Rufă. Eu am vrut să văd exact care e situația. Momentan, nu e absolut nimic bătut în cuie. Nu știu dacă mi-aș fi dorit foarte mult să vin, mai ales că se intră cu multe puncte de penalizare, dar lucrul acesta i-am spus-o și lui Nelu. Dar, pentru un proiect pe termen lung, cred că ar fi fost OK, dar în condițiile în care este liniște și toată lumea este împreună. Pentru că altfel o să înceapă problemele. Știu că la Reșița lumea iubește foarte mult fotbalul, ar fi potențial mare. Dar sunt anumite probleme. Îl înțeleg foarte bine pe Nelu, sigur că și Cătălin Rufă și-a expus punctul de vedere, pentru că este echipa dumnealui și este destul de greu să renunțe la pachetul majoritar. Acum nu mai este problema mea. Repet, poate aș fi fost convins sută la sută să încep dacă lucrurile erau clare. Dar, din păcate, nu sunt”, a declarat Dan Alexa pentru Express de Banat.

Patronul Metalului spune că încearcă să amâne prima etapă, întrucât rosso-nerii sunt în urmă cu pregătirea. „Am fost sunați de cei de la FRF ca luni să mă prezint la tragerea la sorți, din lipsă de efectiv. Suntem în urmă cu pregătirea, dar ne vom aduna în cel mai scurt timp posibil pentru a ne pune la punct. Probabil că vom încerca să amânăm prima etapă. Nu știm exact ce depunctare vom avea, nu știm nici ce fac cei de la Baia Mare, care au o depunctare mult mai mare. Din ce știu, noi avem 12 puncte penalizare”.

Iată echipele acceptate de Comitetul de Urgență al FRF în Liga a II-a de fotbal: ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Luceafărul Oradea, Juventus Bucureşti, ASU Politehnica Timișoara, CS Afumaţi, ACS UTA Bătrâna Doamnă, Dunărea 2005 Călăraşi, FC Chindia Târgovişte, Dacia Unirea Brăila, CS Mioveni, Academica Clinceni, FC Braşov, FC Municipal Baia Mare, CSM Râmnicu Vâlcea, CS Baloteşti, Șoimii Pâncota, ACS Berceni, Olimpia 2010 Satu Mare, Foresta Suceava, Unirea Tărlungeni, Metalul Reşiţa.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/