Reșițenii vor avea o gară renovată

Cu câteva zile în urmă au fost stabilite ultimele detalii ale proiectului „Modernizarea unor stații de cale ferată din România”.

Primarul Mihai Stepanescu s-a întâlnit alaltăieri cu reprezentanții Companiei Naționale de Căi Ferate „CFR” în vederea predării amplasamentului pentru modernizarea Gării de Sud Reșița.

În urma discuțiilor s-a ajuns la concluzia că, pentru începerea proiectului de renovare va fi nevoie să se închidă accesul pietonilor pe podul ce leagă Bulevardul Revoluției de gară. Pentru că lucările se vor întinde pe aproximativ doi ani, primarul Mihai Stepanescu a dorit să se revizuiască proiectul în cadrul Comisiei de Circulație, pentru a găsi o altă variantă care să nu împiedice accesul pietonilor.

Proiectul „Modernizarea unor stații de cale ferată din România” a fost aprobat în 2009, fiind un acord de parteneriat între Consiliul Local Reșița și CN CF „CFR” SA și prevede îmbunătățirea calității serviciilor pentru călători prin reamenajarea clădirilor stațiilor de cale ferată și facilitarea accesului la stație prin parcări.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/