Reșițenii fac spectacol la Moldova Nouă

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Pentru ultima zi a lunii ianuarie, reșițenii pregătesc un program special la Moldova Nouă. Oameni de toate vârstele sunt așteptați la Casa de Cultură.

Actorii Teatrului de Vest din Reșița se vor afla marți, 31 ianuarie, în orașul de la malul Dunării pentru a pune în scenă două spectacole.

Primul dintre ele, „Cum să nu iubim clovnii?”, de Valentin Neacșu, este un spectacol pentru copii. Acesta va fi pus în scenă la ora 12.30. Prețul unui bilet este de 7 lei. Din distribuție fac parte Mihaela Theodora Winter, Valentin Neacşu, Ionel Berdac, Tiiana Panici, Vlad Ciupici, Amalia Pomian, Elia Badea, Alexandru Mitroi, Robert Brage, Vanesa Fabian.

casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Cel de-al doilea spectacol este un thriller psihologic, „Gunoierul”, de Mimi Brănescu, în regia lui Iulian Ursulescu. Spectacolul oferă acţiune şi suspans, adrenalină, răsturnări spectaculoase de situaţie, momente dramatice, dar şi momente de un haz nebun. Publicul este ţinut cu sufletul la gură, fiind condus pe piste false, astfel încât în desfăşurarea acţiunii nu se ştie cine este victima, cine este manipulatorul, cine este agresat, cine este agresorul. Piesa de teatru va fi pusă în scenă la ora 18.00. Pentru un bilet adulții vor plăti 15 lei, iar elevii și pensionarii, 10 lei. Din distribuție fac parte Dan Mirea, Florin Ruicu, Ana Maria Cizler și Marius Tudor.

Biletele pentru cele două spectacole pot fi cumpărate de la Casa de Cultură din Moldova Nouă, între orele 8.00 și 16.00 sau de la Centrul de Informare Turistică (Orașul Nou), între orele 10.00 și 16.00.

untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/