Reşiţenii cu datorii la bugetul local, executaţi silit de Primărie

Serviciul de Executare Silită şi Urmărire Bunuri al Direcţiei Impozite şi Taxe din cadrul Primăriei Municipiului Reşiţa a recuperat luna trecută ceva mai mult de 120.000 de lei din impozite, taxe şi amenzi contravenţionale.

În luna septembrie este de aşteptat ca la bugetul local să intre şi mai mulţi bani. „Numărul somaţiilor transmise pentru recuperarea creanţelor reprezentând amenzi şi impozite neachitate în termenul legal de către debitorii persoane fizice şi juridice a înregistrat o creştere de peste 50 la sută. Dacă în luna iulie au fost emise 621 de somaţii, în luna august numărul lor se ridică la 1.356”, a explicat Ildiko Szendrei, purtătorul de cuvânt al municipalităţii.

Există şi reşiţeni care nu şi-au achitat de bunăvoie datoriile, motiv pentru care au fost executaţi silit. Numărul cazurilor de acest gen se ridică la 154.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/