Robert Lupu a fost nevoit să ia o decizie dificilă. Reșițeanul a trebuit să rămână doar selecționer al naționalei de seniori a României, la cererea FRF-ului. Astfel, Lupu a plecat de la Informatica Timișoara, echipă cu care în 2018 a câștigat tot ce se putea pe plan intern.
După titlul Cupa României, Supercupa României și participarea în Liga Campionilor la futsal, Lupu s-a despărțit de Timișoara. „Acum, înainte de startul unei noi campanii de calificare, pentru Cupa Mondială din 2020 a venit momentul să mă dedic doar echipei naționale, să îmi ofer întreg timpul în beneficiul proiectului pe care l-am început în urmă cu trei ani. Am obținut între timp o calificare la EURO, am fost aproape de a merge în următoarea fază, dar obiectivele mele sunt și mai îndrăznețe. Tocmai de aceea am luat această hotărâre. Doresc să mulțumesc întregii echipe și conducerii Informaticii Timișoara, care mi-a înțeles decizia și, în același timp, să îi asigur pe fanii futsalului din România că voi face tot ce depinde de mine pentru ca naționala noastră să ajungă la un nivel cât mai înalt”, a declarat reșițeanul, citat de site-ul FRF.
Daniel Rupa va conduce echipa la derby-ul cu Deva
În 2018, Informatica mai joacă un singur meci oficial, derby-ul cu Autobergamo Deva. Lupu nu va mai fi cu echipa, de unde a plecat brazilianul Flavio, care nu a jucat însă pentru că avea viza medicală, dar și ieșeanul Liviu Ruxandari. „Lupu nu s-a mai întors de la turneul din China. A semnat un nou contract de la 1 decembrie cu federația. Daniel Rupa a pregătit echipa, el va conduce meciul de luni. Vom vedea dacă va mai veni cineva pe lângă el. Momentan el a preluat și munca de secund și de principal”, ne-a declarat directorul sportiv Florin Chirițescu.
Partida cu Deva începe luni, la 18.30 și va fi televizată și de TVR Timișoara, pe lângă canalul de Youtube al federației.
Sursă foto: frf.ro