Timișoara Saracens vrea să aibă un progres în joc în fața francezilor de la Clermont Auvergne

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Rugbyștii de la Timișoara Saracens au un nou test important în Challenge Cup, de data aceasta pe teren propriu, cu francezii de la Clermont Auvergne. În octombrie, bănățenii au cedat cu 70-12 cu francezii, dar speră acum la un scor mult mai strâns.

Sâmbătă va ploua, iar antrenorul Ulises Gamboa crede că acest aspect va fi favorabil românilor. Argentinianul speră ca pachetul de înaintare să joace mai bine. „Sperăm să facem un meci bun. Jocul din tomană a fost greu, sperăm să ne depășim evoluția din Franța. Am demonstrat mult caracter și dorim să jucăm mai bine cu înaintașii. Vom face unele schimbări față de echipa de atunci. Speră să ne ridicăm la înălțime timp de 80 de minute, în Franța am făcut asta timp de 60 de minute, iar când te deconcentrezi cu echipele mari se vede diferența. Sperăm ca suporterii să ne dea din căldura lor, deși va fi frig. Va fi mai greu să manevrăm balonul ud, probabil vor conta mai mult grămezile și aruncările de la margine. Cred că acest lucru ne va favoriza”, a precizat antrenorul cu grămadă.


Aproape tot lotul e valid, cu mențiunea că unii jucători sunt răciți. Marian Drenceanu nu e apt, și conform surselor noastre, din ianuarie va pleca de la Timișoara și va semna cu CSM București. Căpitanul echipei sâmbătă va fi Randall Morrison. „Când am jucat în deplasare a fost o onoare să jucăm cu cea mai bună echipă din Top 14. Vrem să demonstrăm tot ce e mai bun din noi. Pentru mine nu se schimbă nimic dacă sunt sau nu căpitan. Vreau să las excelența să vorbească mai mult decât cuvintele”, a declarat jucătorul sud-african.

untitled design set 970x90 px

Francezii au anunțat că vor avea 500 de suporteri, ceea ce ar depăși situația de acum două sezoane cu Harlequins, când englezii au avut sub 300 de fani în Banat. Managerul Attila Brosovzky speră ca fanii adversarului să nu îi depășescă pe cei ai Timișoarei. ”Ne așteptăm la un meci bun din ambele părți. Sperăm ca echipa noastră să se ridice la nivelul dorim de noi și să fim cât mai aproape de francezi. Sperăm să facem un rezultat cât mai apropiat și, cel mai important lucru, să ieșim sănătoși din acest meci”, a spus Brosovzky.

Partida începe sâmbătă de 14,30 pe „Dan Păltinișanu”, cu intrare liberă. Meciul nu va fi televizat.

Sursă foto: facebook.com/pg/rugbytimisoara

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/