Reșițeanul Robert Lupu a fost nevoit să își abandoneze „creația” după cel mai bun an: „Informatica este un brand, este o echipă mare”

Un an plin de extaz, terminat însă în agonie de Informatica Timișoara. Echipa de futsal a fost echipa anului în orașul de pe Bega, după ce a câștigat campionatul, Cupa României, Supercupa și a jucat în UEFA Futsal Champions League. La final de an, totul avea să se năruiască precum un castel de cărți, deoarece Robert Lupu a fost nevoit să rămână doar selecționer, finanțatorul Gabriel Lungu a anunțat că se retrage, iar jucătorii au început să plece, rând pe rând.


Oficial, până acum au plecat Liviu Ruxandari, Mimi Stoica și Vlad Iancu, iar veștile nu sunt încurajatoare nici în privința jucătorilor străini. Informatica nu se retrage însă din campionat și are șanse bune să prindă play-off-ul, cu punctele adunate până acum. După ce a fost forțat să plece la echipa la care a fost de la început, Robert Lupu spune că sezonul viitor Informatica va fi din nou o forță. „Mă bucur foarte mult pentru Informatica, pentru ceea ce am făcut. Cu un ochi putem spune că am plânge, dar nu trebuie să privim din punctul acesta de vedere, chiar dacă suntem într-o situație mai grea. Eu voi susține tot timpul această echipă și vom face totul ca ea să nu moară. Cu siguranță nu vom avea poate același motor. Mă refer la nivel de pornire, ca performanță, dar eu cred că pe următorul an, am discutat deja cu domnul Lungu, are un program foarte bun și o strategie foarte bună, cu jucători mai tineri, sub 25 de ani. Eu cred că într-un an de zile vom fi o surpriză frumoasă și vom uimi puțin lumea cu ceea ce pregătim pentru futsalul românesc”, a precizat reșițeanul.

Lupu spune că celelalte cluburi l-au „debarcat” de la echipa de club

Chiar și așa, selecționerul spune că nici el, nici finanțatorul, nu pleacă definitiv de la echipa bănățeană. „Dânsul a spus că sunt oameni, dar eu vorbesc foarte mult cu dânsul. Se dă un pic în spate, dar cu siguranță dacă dânsul nu va finanța acest club, nu va mai exista. Este necăjit pentru ceea ce s-a întâmplat cu Informatica Timișoara, și eu sunt supărat. Au fost niște decizii pe care nu aș vrea să le discut. Am spus că mi-aș dori să antrenez și informatica Timișoara, și naționala. Știu foarte bine ce presiuni s-au pus. Îmi doresc foarte mult să fac performanță la echipa națională, dar, indiferent cât ar vrea oamenii să mă îndepărteze de acest club, este ceea ce am creat împreună cu domnul Lungu și nu mă voi dezice niciodată de acest lucru frumos pe care l-am creat împreună. Cu siguranță vor avea sprijinul meu ca antrenor ale echipei naționale. Cu toate resursele pe care le pot da, voi fi alături de ei, și nu numai de ei, alături de fiecare club din România. Nu vreau să dau eu declarația pentru domnul Gabi Lungu, dar știu cât de ambițios este. Știu că a început să plângă după meciul cu Deva, cât de rău i-a părut că a pierdut acel meci. Dacă în returul acesta nu va fi o echipă de top, cu siguranță în play-off va fi, iar de la anul se va pregăti un proiect frumos pentru Informatica”, a povestit Lupu.

În tot scandalul, FRF nu a avut o poziție clară. Lupu spune însă că nu e vina șefilor din Federație. „La un moment dat, deja mă săturasem eu. Decizia nu a fost una directă. S-a încercat și de o parte și de alta să fie înțelegere. Federația a înțeles, dar au fost foarte mari presiuni de la cluburi. În mare, Federația a încercat să fie împăciuitoare, să fie o atmosferă bună în cadrul ligii. Eu cred că s-a reușit lucrul acesta, chiar dacă eu sunt la echipa națională. Eu cred că au fost câteva cluburi rele, care din păcate, au lovit într-o echipă care a făcut performanță și eu cred că Informatica era o echipă puternică și a trebuit să fie doborâtă. Nu a făcut nicidecum FRF lucrul acesta, nu a vrut să fie doborâtă Informatica. De dragul să fie liniște, a încercat să ajute, iar cluburile au susținut foarte mult că trebuie să fiu doar antrenor la echipa națională. Noi nu am agreat lucrul acesta, nici eu nu l-am agreat. Dar îmi doresc foarte mult să fiu antrenor la echipa națională, am început un proiect acolo”, a mai mărturisit tehnicianul.

Vede un viitor pentru Informatica

Futsalul este de departe sportul de echipă cu cele mai mici cheltuieli dintre cele din Timișoara. De aceea, fostul antrenor e convins că Informatica va răzbi. „Mi-am dus proiectul cu bine la Informatica, și cred că cine îl va prelua poate face același lucru. Informatica este un brand, este o echipă mare. Este o echipă care în trei ani de zile a făcut ceea ce nu au făcut unii în mulți ani. Mă refer aici la United Galați, care are 15 ani și nu are niciun titlu câștigat și totuși continuă. Îi felicit pe aceasta cale. Dar Informatica este un club care are nume și cred că poate atrage sponsori, pe lângă autorități, care nu pot să finanțeze atât de mult. Ne-au ajutat, într-adevăr acest an a fost foarte greu. Au nevoie de un management mai bun, dar eu cred că Timișoara are potențial. Sunt foarte multe firme, trebuie doar un om potrivit ca să atragă fonduri. Cu siguranță, dacă găsim acest om, futsalul este un domeniu care cere investiții foarte mici, și echipa aceasta poate supraviețui cu un om inteligent, și poate trăi foarte bine”, consideră reșițeanul.

Fără răzbunări la națională

Deși spune clar că patronii celorlalte cluburi sunt de vină pentru ce s-a întâmplat, Lupu spune că nu vrea să se răzbune. „Eu cred că datorită caracterului meu am ajuns și în echipa națională, am știut să gestionez toate lucrurile acestea. Am și eu o vârstă, am trecut prin multe și eu. Am încercat să trec peste ele și cu siguranță am și trecut. Au fost foarte multe răutăți. M-au sunat după patroni care mi-au făcut rău și mi-au spus că și-au apărat interesele cluburilor lor. Din păcate, cred că acest lucru trebuia să-l vadă FRF, dacă oamenii și-au recunoscut vina. Una peste alta, eu nu am nicio problemă cu acești oameni. Strict profesional, îmi văd de treabă cu jucătorii de la cluburile lor. Uneori au fost opriți să vină la națională, dar sunt capabili să gestioneze aceste lucruri”, a spus selecționerul.

Întrebat cum s-au pus presiuni, Lupu a povestit că unele cluburi nu și-au mai lăsat jucătorii la lotul de seniori. „La un moment dat, nu-mi veneau jucători la echipa națională. A fost un haos. Federația le-a înaintat anumite documente ca și cum urmează să fie suspendați. Din punctul meu de vedere, consider că acești oameni nu au dreptate. Dintotdeauna, la fotbalul în sală au fost antrenori care au antrenat și club, și echipa națională. Dar, ce pot să spun, vreau să mă supun președintelui Federației, care mi-a înaintat oferta pe care mi-a pus-o. Am avut o înțelegere cu dânsul. Mi-am dorit să antrenez echipa națională, știe și domnul Gabriel Lungu. Am jucat mult timp la echipa națională, este cel mai înalt nivel la care pot să antrenez. Mi-am dorit foarte mult lucrul acesta, am ajuns la o înțelegere. Cu siguranță, pe viitor vom mai colabora. Din punctul meu de vedere, cu tot ce pot să-l ajut, îl voi ajuta. Nu cred că  este ok ce s-a întâmplat, cred că știe toate lumea asta. Și nu sunt un om slab, ca să mă ascund. Eu mi-am asumat lucrul acesta. Dacă cei care au luat decizia nu și-au asumat și au încercat să o ascundă, să spună de ce. Cred că nu este personalitate. Eu oricând pot renunța la echipa națională, pentru că am venit cu drag. Am renunțat la Informatica, un club care m-a ajutat foarte mult. Care m-a recomandat pentru echipa națională și a ajutat echipa națională să aibă un antrenor care a calificat la Campionatul European echipa națională. A dat și cel mai bun jucător la națională, a naturalizat doi jucători foarte buni. A făcut foarte multe lucruri bune pentru echipa națională. Păcat că ceilalți oameni au făcut foarte mult rău Informaticii”, a mai dezvăluit Lupu.

Vrea să revină la Informatica

Totuși, reșițeanul e convins că va reveni la Informatica într-o zi, ca în vremurile bune. „În România, se poate, nu? Eu deocamdată vreau să fie liniște, să nu mai intrăm în niciun conflict. Îl felicit pe domnul Gabriel Lungu. Cred că orice alt patron făcea un scandal de zile mari. Și dânsul a plâns un pic, dar cu siguranță a fost mult mai domn decât alții și a reușit să facă pasul înapoi, să înțeleagă că sunt prea multe cluburi împotriva Informaticii. Eu cred cu siguranță că va reuși să redreseze acest club dânsul și cu siguranță, în viitor, vom mai lucra”, a conchis reșițeanul.

Sursa foto: frf.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/