Descoperit la juniorii Muncitorului Reşiţa, fiul celui mai mare pugilist român la nivel de amatori, Feri Vaştag, a ajuns la unul din cele mai importante cluburi de fotbal din ţară.
După ce Cristi Bobar a fost instalat manager sportiv la gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare, un alt reşiţean va purta emblema câinilor roşii. Andrei Vaştag, care a evoluat sezonul trecut pentru Viitorul Constanţa, şi-a dat acordul pentru a juca din toamnă în tricoul lui Dinamo. „Andrei se afla pe lista de achiziţii a clubului. Am fost întrebat şi eu ce părere am despre aducerea lui şi bineînţeles că mi-am dat acordul. Îl cunosc de când era junior la Reşiţa, ştiu ce calităţi are, e un tânăr de mare perspectivă şi sunt convins că va confirma la Dinamo. Eu am mare încredere în el, mai ales că are gena unui mare campion, Feri Vaştag”, a declarant, pentru expressdebanat.ro, managerul sportiv al alb-roşiilor, Cristian Bobar.
Cuvinte de laudă la adresa lui Andrei are şi fostul său antrenor de la juniorii Muncitorului, Viorel Lolea. „A fost juniorul nostru timp de vreo patru ani. A făcut parte din acea generaţie foarte talentată care a ocupat locul trei pe ţară. Când avea 14 ani l-am cedat la Banatul Timişoara. E foarte muncitor şi ambiţios. Eu sunt sigur că va face faţă la Dinamo şi aş pune un pariu că ajunge chiar mai sus. E o mare bucurie pentru noi, cei de la Muncitorul, să dăm un jucător la o echipă aşa mare”, a spus Lolea.
Hepatitele virale de tip B și C continuă să fie o provocare majoră pentru sănătatea publică, mai ales în județul Caraș-Severin, unde numărul cazurilor rămâne ridicat. În fața acestei...
Activitate intensă în zona Mociur, unde blocul destinat familiilor defavorizate intră în linie dreaptă, cu doar câteva detalii rămase de pus la punct înainte de inaugurare. Primăria Reșița se...
Alina Dragomir |
12 November 2025
Express de Banat |
04 December 2025
RETIM: CJ Timiș și Eco Serv blochează predarea activității de tratare a levigatului
Alina Dragomir |
04 December 2025
Localitatea Liebling rămâne fără apă potabilă. Aquatim lucrează!
Raluca Pantea |
04 December 2025
RETIM vs CJ Timiș. Scandal pentru echipamentele de la Ghizela
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281


Daca il chema Ionescu si tatal lui era un simplu muncitor in uzina,nu avea nici o sansa sa ajunga la Dinamo , indiferent cat de talentat era, hai sa fim seriosi si sa Nu ii radicam pe unii in slavi si pe cei care merita , sa Nu le dam nici o Sansa. .Avem un oras plin cu sportivi valorosi, care au potential,dar Nu li se da Sansa sa. Demonstreze de ce Sunt in stare din cauza nepotismelor!