O reșițeancă, la Congresul Mondial pentru Conservarea Naturii

Congresul Mondial al Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii și a Resurselor Naturale este evenimentul cel mai mare și important pentru protecția mediului. Acțiunea este organizată o dată la patru ani. Anul acesta, unul dintre cele mai importante subiecte se referă la conservarea mediului, în contextul schimbărilor climaterice.

Organizat la fiecare patru ani, Congresul urmărește să îmbunătățească modul în care cei responsabili gestionează mediul natural pentru dezvoltarea umană, socială și economică. Anul acesta Congresul se desfășoară în Republica Coreea, în Insula Jeju.

“Lideri din sectorul guvernamental, organizații non-guvernamentale, mediul de afaceri, agenții naționale și organizații sociale discută, dezbat și găsesc soluții pentru cele mai presante probleme legate de mediu și dezvoltare”, a declarat Raluca Crîsta, directorul executiv al Asociației Speologice Exploratorii. Aceasta reprezintă România la Congres, alături de un reprezentant al Ministerului Mediului.

Evenimentul are două componente principale: Forum și Adunarea Generală a membrilor. “În cadrul Forumului se dezbat problemele cele mai presante pentru conservare. Adunarea Generală este organul de decizie al uniunii fiind un parlament unic al mediului format din guverne, ONG-uri mici şi mari, naţionale şi internaționale care iau decizii comune”, a adăugat tânăra reșițeancă.

“Mințile luminate ale lumii” în domeniul conservării naturii caută soluții să protejeze cât mai bine natura în contextul schimbărilor climatice.  Pe lângă asta, reprezentanții ONG-urilor au vorbit despre siguranța alimentară sau gestionarea eficientă și echitabilă a folosirii naturii.

Zhang Xinsheng din China a fost ales noul președinte al forului pentru urmatorii patru ani.

Consilieri regionali pentru regiunea din care România face parte au fost aleși reprezentanții din Rusia, Georgia și Cehia.

 

 

 

 

 

 

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/