Incendiile lasă pompierii fără combustibil

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Pompierii cărășeni au parte chiar și de câte zece intervenții pe zi, ca să stingă incendiile de vegetație uscată. În ciuda apelurilor pe care aceștia le-au făcut la oameni să nu lase focul nesupravegheat, fenomenul pare scăpat de sub control.

De la începutul anului, pompierii de la ISU “Semenic” s-au confruntat cu sute de incendii de vegetatie uscată și forestieră. Stingerea acestora reprezintă pentru pompierii cărăşeni cea mai mare provocare. Astfel că, de la începutul anului, pe această linie, oamenii “focului” au intervenit să stingă circa 600 de arderi necontrolate. Pe lângă acestea, au mai luat parte la alte 250 de incendii, care au avut loc în gospodăriile cărășenilor, dar nu numai. Oficialii de la ISU “Semenic” explică faptul că inconștiența oamenilor ocupă primul loc, atunci când vine vorba despre cauzele tragediilor la care pompierii sunt chemați să intervină.

Numărul mare al intervențiilor le dă emoții pompierilor la fiecare sfârșit de lună, întrucât mai tot timpul sunt la limită cu combustibilul pe care îl folosesc atunci când trebuie să se deplaseze să salveze vieți omenești.

Sute de intervenții SMURD
Nici numărul intervențiilor SMURD nu este de lăsat la o parte. Din primăvara acestui an, atunci când serviciul a fost înființat, specialiștii au intervenit în 500 de cazuri, fie pentru descarcarare, fie pentru asistență medicală de urgență. În total, prin intervențiile SMURD au fost asistate aproape 500 de persoane, dintre care 60 au fost copii. În timpul intervențiilor au fost salvate 32 de persoane și aproximativ 200 de animale.

promovare banner maxagro Muzeul TM

 

 

1000x100 (2) STPT job 1000x200

Comments

  1. abramburica says:

    Bre pompierilor cati piromani nenorociti a-ti depistat si le-ati amendat ? eu sint sigur ca nici unul ! ,ma rog de ce nu faceti puncte de observatie la cote inalte cum fac stapanii nostrii americani ? s-au atunci n-ati avea de lucru ? Parca acu cati-va ani s-au dat niste bani de la guvern pentru fotografierea din satelit unori firme din Turcia pentru depistarea celor care polueaza mediul si depoziteaza deseuri ,de ce nu cumparati un program cu care a-ti putea supraveghea in direct zonele cu incendii ?a-ti economisii efort uman si material si s-ar gasii si incendiatori !

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/